La nivelul judeţului Prahova, în data de 23 aprilie 2020, sunt monitorizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) 319 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. Dintre acestea, 59 au intrat în evidenţa DSP în ultimele 24 de ore, iar 12 au ieşit de sub măsura izolării voluntare. În carantină instituţionalizată se află, în momentul de faţă, 297 persoane în opt unităţi de cazare din judeţ.

 

În Prahova, de la începutul epidemiei şi până în prezent, 52 de persoane au fost confirmate cu COVID 19, dintre care o persoană a decedat, iar 24 au fost declarate vindecate şi externate.

 

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au continuat să acţioneze integrat, în echipaje mixte, împreună cu jandarmi, militari şi poliţişti locali pentru impunerea normelor legale, instituite pe perioada stării de urgenţă. Efectivele au fost angrenate în misiuni de menţinere a ordinii publice în zona locurilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină şi pentru respectarea restricţiilor de circulaţie impuse.

Astfel, în cursul zilei de 22 aprilie, au fost legitimate aproape 1700 de persoane şi oprite în trafic, în vederea controlului, 1145 de autoturisme. Au fost verificaţi şi 47 de agenţi economici. De asemenea, la nivelul judeţului au fost organizate şi acţiuni de control pentru a monitoriza respectarea prevederilor Ordonanţelor militare în vigoare.

În urma acestor demersuri, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru o persoană care a fost depistată cu declaraţie falsă. Persoana în cauză a fost oprită în trafic în oraşul Băicoi, unde a prezentat poliţiştilor o adeverinţă de angajat. În urma interogării de către oamenii legii a bazei de date REGES, a fost constatat faptul că persoana respectivă nu figura ca fiind angajată a firmei menţionate în adeverinţa pe care o avea asupra sa. Celui în cauză i-a fost deschis dosar de cercetare penală pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.

 

 Totodată, în urma acţiunilor IJP Prahova, oamenii legii au aplicat 281 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 390.000 lei. Dintre acestea, cinci au fost pentru fapte ilicite de natură economică, 25 pentru contravenţii în context, iar 251 au fost date pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie prevăzute în Ordonanţele militare.