Încă o angajată a Primăriei din localitatea prahoveană Poiana Câmpina a fost confirmată pozitiv cu coronavirus, anunţă campinatv.ro. Femeia a fost internată la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti.
Este al doilea caz din instituţiei, primul fiind confirmat vineri.
Imediat după confirmarea primului caz, toţi angajaţii Primăriei Poiana Câmpina au intrat în izolare la domiciliu.
Vineri, 11 dintre angajaţi au fost testaţi, iar rezultatele s-au primit după 24 de ore.
Dintre cele 11 persoane testate, una a fost depistată pozitiv (şi internată imediat în spital), în două cazuri rezultatele au fost neconcludente şi urmează ca testele să fie repetate, iar în opt cazuri rezultatele testelor au fost negative. Luni, 20 aprilie, vor fi testaţi şi ceilalţi angajaţi ai Primăriei.
Prefectura Prahova a anunţat că Primăria Poiana Câmpina este închisă de vineri, pe o perioadă de două săptămâni.
Precizăm că starea celor două paciente internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Ploieşti este bună.
În cazul primei angajate a instituţiei, confirmată cu COVID-19, în urma anchetei epidemiologice efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova nu s-a putut stabili contactul-sursă, adică, nu se ştie de unde persoana în cauză a contactat virusul. Poate fi chiar şi un caz de transmitere comunitară.
Încă o angajată a Primăriei Poiana Câmpina, confirmată pozitiv cu coronavirus!
19 aprilie 2020
- citeşte totul despre:
- campina,
- poiana campina,
- coronavirus,
- covid,
- confirmare
(330 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Contribuabilii vor putea verifica online dacă angajatorul le-a platit CAS-ul
(26 august 2014)
375 vizualizări
Accident pe DN1, zona Nistoreşti-Comarnic. O persoană încarcerată!
(17 octombrie 2019)
78 vizualizări
DNA şi Adrian Dobre îi vor capul lui Andrei Volosevici ! Volosevici pierde candidatura din partea PNL !
(23 ianuarie 2020)
3690 vizualizări
Incendiu la Cocorăştii Colt. Un bărbat şi-a ars mainile
(23 noiembrie 2020)
262 vizualizări
Secretele-nesecrete ale dezastrului de la TCE Ploieşti!
(22 iunie 2017)
881 vizualizări
Când se va putea circula pe pasajul Mărăşeşti!
(24 mai 2017)
1713 vizualizări
După opt ore de întrerupere, trafic reluat pe A3. Cisterna răsturnată, repusă pe roţi
(24 iunie 2017)
674 vizualizări
Tentativă de vot multiplu în Prahova!
(24 noiembrie 2019)
74 vizualizări
Căldură mai ieftină pentru ploieştenii care stau la bloc
(1 noiembrie 2017)
624 vizualizări
20 de ani de închisoare pentru Alex Rusu, ucigaşul ploieştencei Mariana!
(12 octombrie 2017)
983 vizualizări
Cutremur de 4,8 pe Richter. A fost simţit în toată ţara
(10 septembrie 2014)
226 vizualizări
Restricţii pe drumul care face legătura între Valea Doftanei şi judeţul Braşov
(28 iunie 2018)
199 vizualizări
Modificarea traseelor TCE in data de 1 decembrie 2018
(29 noiembrie 2018)
97 vizualizări
Prefectura solicită revocarea excluderii lui Puiu Neagu din Consiliul Local Ploieşti
(4 iulie 2014 - Alex POLICALĂ)
218 vizualizări
Sâmbătă neagră. Două accidente mortale în Prahova
(23 octombrie 2016)
465 vizualizări
Percheziţii în Prahova la sediile unor societăţi comerciale
(7 decembrie 2017)
419 vizualizări
Încă se caută soluţii pentru salvarea CSM Ploieşti
(22 septembrie 2016)
694 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























