Profesoara Dana Constantinescu de la Colegiul Elie Radu din Ploieşti a intrat în atenţia opiniei publice în momentul în care a trăit o tragedie personală. Acum revine în atenţia comunităţii locale din Ploieşti din postura de coordonaroare a echipei de robotică a colegiului în care activează de ani de zile.

Elevii săi s-au implicat în producţia de vizete, lucrate cu ajutorul imprimantelor 3D pe care le au la dispoziţie, dar şi manual.

Echipa Ercast a donat ieri 100 de vizete Spitalului de Pediatrie si celui Municipal din Ploieşti. Alături de elevii de la "Elie Radu" sunt şi mai mulţi sponsori, care i-au ajutat cu materialele necesare producerii vizierelor, dar şi cu imprimante 3D pe care le-au pus la dispoziţia echipei. Printre sponsorii care au sărit în ajutorul medicilor sunt şi mai mulţi consilieri locali, care doresc însă să îşi păstreze anonimatul.

În afara celor două spitale din Ploieşti, vizetele au mai ajuns şi la Spitalul de la Floreşti, la Spitalul Judeţean, dar şi la medicii de familie din zona de Vest a municipiului,

"Copiii dorm în reprize, câteva ore pe noapte, pentru a menţine imprimantele 3D cât mai mult în funcţiune. Sunt impresionanţi. Avem acum două imprimante şi aşteptăm ca săptămâna viitoare să primim încă două, iar între timp, pentru o producţie cât mai mare, am început realizarea manuală a unui model", a povestit profesoara Dana Constantinescu.

Elevii de la Colegiul Elie Radu vor începe să producă şi piese pentru ventilatoarele din secţiile de Anestezie-Terapie Intensivă din spitale.

Tinerii au nevoie în continuare de sprijin, pentru a putea achiziţiona materiale necesare producţiei.

"Echipa Ercast din Liceul Tehnologic Energetic Elie Radu lucrează zi şi noapte pentru livrarea de luni. Datorită cererilor foarte mari ne-am hotărât că pe lângă vizierele pe care le imprimăm 3D să diversificăm prin construirea manuală a altui model de viziere.

Avem nevoie de materiale sau donaţii, în contul Asociaţia C.T.E.R; RO 48RZBR0000060018783288, pentru materiale.

Fiecare zi, fiecare vizieră înseamnă că un doctor, asistentă, infirmieră nu se vor îmbolnăvi şi vor putea trata pacienţi.

Împreună vom trece peste această perioadă", este apelul lansat de prof. Dana Constantinescu, coordonatoarea echipei Ercast, şi prin intermediul Facebook.