Consilierii locali au votat pentru constituirea unei comisii de negociere între Municipalitate şi Federaţia Română de Fotbal pentru asocierea în vederea construirii unui centru regional de excelenţă pentru fotbal.
Iniţiativa aparţine FRF şi a fost transmisă prin AJF Prahova Consiliului Local Ploieşti. Proiectul intitulat „Centru de Excelenţă în Fotbal Muntenia“ îşi propune să atragă tineri şi copii din Ploieşti şi Prahova pe care să-i iniţieze şi antreneze în tainele fotbalului de înaltă performanţă. Fondarea unei şcoli de fotbal poate duce la promovarea unor jucători de valoare care ar putea ridica nivelul campionatului intern dar şi al echipei naţionale. Potrivit adresei trimise de AJF, Fotbal Club Astra va asigura baza materială pentru activităţile sportive de fotbal, va asigura cantonamente şi stagiile de pregătire pentru sportivii viitorului centru.
Consiliul Local a constituit o comisie de negociere formată din şapte consilieri: George Botez Cristian Ganea; Iulian Teodorescu; Gheorghe Sârbu; George Pană; Cristian Dumitru; Radu Socoleanu. Comisia va trebui să vină după 6 luni cu propuneri concrete privind condiţiile asocierii cu FRF la acest proiect.
Un prim pas ar folosirea bazei sportive din Colonia Telejen pe care SC Petrotel Lukoil SA admite să-l vândă primăriei cu suma de 150.000 de euro, fără TVA. Baza sportivă se întinde pe o suprafaţă de 22.407 mp iar valoarea de piaţă, conform unui evaluator independent, este de 574.468 euro, fără TVA.
Primăria intenţionează să identifice mai multe baze sportive pe teritoriul municipiului care ar putea fi preluate şi folosite pentru viitorul centru de excelenţă. Pe lista priorităţilor se mai află şi baza sportivă de la Vega.