Primăria Municipiului Ploieşti informează cetăţenii că, având în vedere prevederile Ordonanţei militare nr. 2/ 21.03.2020 privind măsurile de răspândire a COVID-19 prin care autorităţile publice locale au obligaţia să identifice şi să ţină evidenţa persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susţinători sau altă formă de ajutor, şi să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuinţelor, la nivelul Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti s-a înfiinţat de astăzi un Call Center pentru aceşti ploieşteni.

Primarul Municipiului Ploieşti, domnul Adrian Florin Dobre, a dispus în cadrul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Ploieşti înfiinţarea unui Call – Center, cu program de lucru de luni până sâmbătă, între orele 08.30-15.30, pe perioada instituirii stării de urgenţă, care este coordonat de Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti.

În intervalul de timp amintit,  persoanele în vârstă de peste 65 de ani, care nu au susţinători sau altă formă de ajutor, pot solicita sprijin direct la numărul de telefon 0749.149.966 numai pentru asigurarea proviziilor (apă, alimente sau bunuri) necesare traiului doar pe costurile proprii ale solicitantului.

Astfel, alimentele, medicamentele sau bunurile, ce vor fi solicitate de persoanele în vârstă de peste 65 de ani care nu au susţinători sau altă formă de ajutor, le vor fi livrate acestora, în mod gratuit, direct la domiciliu, însă costul produselor respective va fi suportat integral de către persoanele care le-au solicitat.

Reprezentanţii Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti  vor prelua apelurile telefonice prin intermediul Call – Center şi vor acorda sprijin şi consiliere persoanelor în vârstă aflate în situaţia mai sus menţionată.

De asemenea, societăţile comerciale, organizaţiile neguvernamentale, persoanele care doresc să ajute voluntar ploieştenii care sunt vulnerabili în această perioadă cu restricţii, printr-un sprijin financiar sau într-un alt mod (pachete, hrană caldă, medicamente, etc.), pot contacta direct Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare la numărul de telefon 0751.107.674 sau prin Call – Center 0749.149.966.

Reamintim că, orice problemă întâmpinată de cetăţeni, în contextul actual al epidemiei de coronavirus COVID-19, poate fi semnalată la numerele de telefon ale Direcţiei de Sănătate Publică Prahova 0244/407 776, 0244/407 780, 0244/407 760, 0244/595 402 sau la TELVERDE 0800 800 358.

 

Municipalitatea le mulţumeşte ploieştenilor pentru înţelegere şi le recomandă calm şi o atitudine civică în aceste momente.