Primarul Municipiului Ploieşti, domnul Adrian Florin Dobre, a dispus, astăzi, luarea unor măsuri suplimentare în contextul evoluţiei epidemiei de coronavirus COVID-19.

Măsurile respective vor fi adoptate  la nivelul aparatului propriu al Primăriei Municipiului Ploieşti precum şi la nivelul instituţiilor aflate în subordinea Consiliului Local Ploieşti.

 

Astfel, se suspendă activităţile publice, cât si cele private, desfăşurate în interiorul incintelor instituţiilor de cultură şi sportive aflate sub autoritatea Municipiului Ploieşti, respectiv: Teatrul „Toma Caragiu”, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Casa de Cultură I. L. Caragiale”, Clubul Sportiv Municipal.

 

Totodată, se suspendă orice activitate cultural-artistică, educativă, religioasă şi sportivă  în incinta sălilor aparţinând Municipiului Ploieşti.

 

În acelaşi context, sălile de şedinţă din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti se vor dezinfecta după fiecare utilizare.

 

Cetăţenilor care apelează la serviciile instituţiei nu li se va mai permite accesul în clădire. Aceştia vor staţiona la intrarea in instituţie, unde va coborî reprezentantul compartimentului de specialitate, care îi poate acorda informaţiile necesare. Numai dacă este nevoie, în fiecare dimineaţă, directorii şi şefii de serviciu vor solicita, sub semnătură personală, aprobarea pentru persoanele din exteriorul instituţiei care ar trebui să intre în clădire în ziua respectivă. Lista aprobată de Administratorul Public al Municipiului Ploieşti va fi transmisă la intrarea în clădire personalului de pază de la Poliţia Locală Ploieşti.

 

De asemenea, orice cetăţean  va intra in instituţie doar după ce va fi notat în registrul de intrare cu nume, prenume, adresa, persoana la care trebuie să ajungă în cadrul instituţiei. Funcţionarul public va coborî să preia cetăţeanul sau să rezolve problema, în spaţiul amenajat pentru public, la intrarea principală.

 

Astfel, angajaţii care asigură relaţiile  cu publicul şi registratura  îşi vor desfăşura activitatea cu respectarea măsurilor de protecţie, respectiv prin purtarea de mănuşi şi mască, după caz. Personalul care desfăşoară activitate de încasări şi plăţi îşi va desfăşura activitatea cu mască, mănuşi, dezinfectant.

 

Reprezentanţii Compartimentului Protecţie Civilă şi Protecţia Muncii vor verifica zilnic daca sunt respectate măsurile de igienă în instituţie: spaţii dezinfectate, săpun şi hârtie igienică la toalete, dezinfectant în fiecare birou/serviciu/direcţie.

 

 Toţi salariaţii municipalităţii sunt obligaţi să poarte ecuson.

 

 Angajaţii aparatului de specialitate din cadrul U.A.T. Municipiul Ploieşti  îşi vor desfăşura activitatea cu respectarea măsurilor de igienă şi siguranţă şi au obligaţia de a anunţa telefonic şeful ierarhic superior  cu privire la apariţia unei simptomatologii/contactul cu persoane care vin din ţările în care au fost confirmate cazuri de COVID-19, fiindu-le interzisă prezenţa la locul de muncă în acest context.