Primăria Municipiului Ploieşti, prin Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, informează cetăţenii că, miercuri, 04.03.2020, în intervalul orar 10.00-11.00, în municipiul Ploieşti se va verifica sistemul de alarmare a populaţiei în situaţii de urgenţă.

 

Semnalele de alarmare a populaţiei sunt: alarma aeriană, alarma la dezastre, prealarma aeriană si încetarea alarmei. Durata fiecărui semnal de alarmare este de doua minute, astfel:

- ALARMA AERIANA se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauza de 4 secunde între ele;

- ALARMA LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauza de 10 secunde între ele;

- PREALARMA AERIANA se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauza de 12 secunde între ele;

- ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.