Poştaşul din comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani a sunat, joi după amiază, la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că a fost jefuit.
Conform IJP Prahova, factorul poştal a reclamat că, în timp ce se afla pe raza localităţii Aricestii-Rahtivani, două persoane necunoscute l-ar fi deposedat prin violenţă de o geantă care conţinea bani si documente poştale.
”Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi a tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul”, transmit reprezentanţii IJP.
Conform surselor apropiate anchetei, poştaşul ar fi povestit că se afla în maşină, atunci când ar fi trecut pe lângă un fost CAP. Doi indivizi i-au făcut semn cu mâna să oprească.
Unul dintre bărbaţi l-a întrebat dacă are un plic pentru el, iar un altul l-a lovit în ochi şi i-a pus cuţitul la gât.
Bărbaţii au spart geamul din spatele maşinii şi au furat geanta în care se aflau banii pentru pensiile localnicilor. Suprinzător este faptul că poştaşul nu a putut specifica ce sumă de bani avea în geantă.