Poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti au desfăşurat în municipiu, acţiuni pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale. În consecinţă, au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 11.290 lei, informează instituţia într-un comunicat de presă.
Agenţii au sancţionat abandonul deşeurilor menajere pe domeniul public, în alte locuri decât cele special amenajate, consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, comerţ stradal neautorizat, deţinerea de acte de identitate expirate, circulaţia cu atelaje hipo pe alte trasee decât cele stabilite de municipalitate, apelarea la mila publică, precum şi pentru nerespectarea unei bune conduite a conducătorilor de autovehicule pe raza localităţii – potrivit competenţelor legale.
Poliţişii locali au acţionat şi pentru depistarea comercianţilor ilegali din zonele adiacente Pieţelor Nord şi Halele Centrale. Astfel, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Comercial împreună cu lucrătorii Serviciului Ordine Publică şi Pază au depistat, în cursul zilei sâmbătă, 22 august 2015, un număr de 13 persoane care nu respectau amplasamentele stabilite de municipalitate şi comercializau ilegal produse agroalimentare pe domeniul public.
Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1100 lei - în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului de gospodărire a municipiului, care prevede la pct. 1 art. 6.1.: “desfăşurarea comerţului stradal pe alte amplasamente decât cele aprobate de Consiliul Local, pe bază de Plan Urbanistic de Detaliu sau studiu de amplasare” constituie contravenţie, iar sancţiunile sunt cuprinse între 500 şi 1500 lei pentru persoanele fizice şi între 1000 şi 2500 lei pentru persoanele juridice.