Ploieşti Jazz Festival aduce, în această săptămână, cei mai buni artişti ai genului muzical.

 

Festivalul se desfăşoară în perioada 20-24 noiembrie, dar evenimentele premergătoare evenimentului au debutat încă de la începutul lunii.

 

Fiecare seară de festival se va încheia  cu Jam Session şi concerte live la «Curtea Berarilor»”, au anunţat organizatorii.

 

Florin Niculescu Quartet (FR), Ploieşti Big Band Jazz Society (RO) solistă: Nadia Trohin, Ploieşti Jazz Trio (RO) & Pilani Bubu (ZA), Benito Gonzales Trio (VE) & Casey Benjamin (US), Camilla George Quartet (FR), Carmen Souza & The Silver Messengers (PT), Ralph Peterson & The Messenger Legacy (US) şi Ravi Coltrane Quartet (US) sunt doar câteva dintre trupele care vor evolua la Ploieşti Jazz Festival 2019. Ediţia din acest an este una festivă şi va aniversa 50 de ani de jazz în România. Primul festival de jazz organizat în ţara noastră s-a organizat la Ploieşti în 1969.

 

Ploiesti Jazz Festival 2019 este organizat de Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploieşti si se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti, sub egida Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi sub auspiciile Familiei Regale a României.

 

Biletele costă 100 de lei/zilele I – IV şi 160 de lei/ziua V. Ele pot fi achiziţionate de la la casa de bilete a Filarmonicii, de la Agenţia Teatrală, de la standul amenajat în hipermarketul Cora din AFI Ploieşti, dar şi online, pe www.filarmonicaploiesti.ro. Abonamentele valabile pentru toate cele cinci zile de festival costă 400 de lei şi pot fi achiziţionate exclusiv de la casa de bilete a Filarmonicii.

 

Programul festivalului:

 

Ziua I- 20 noiembrie

19:00 Orchestra Simfonică a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti (RO) & Florin Niculescu Quartet (FR) dirijor: Vlad Mateescu (RO)

 

Ziua II- 21 noiembrie

19:00 Romanian Old Stars (RO) – Mircea Tiberian – pian, Garbis Dedeian – saxofon, Billy Bontaş – baterie, Nicolas Simion – clarinet/saxofon, Catalin Rasvan– chitară bas

21:00 Ploieşti Big Band Jazz Society (RO) solistă: Nadia Trohin (MD)

 

Ziua III- 22 noiembrie

19:00 Ploieşti Jazz Trio (RO) & Pilani Bubu (ZA)

21:00 Benito Gonzales Trio (VE) & Casey Benjamin (US)

 

Ziua IV- 23 noiembrie

18:00 Camilla George Quartet (FR)

20:00 Carmen Souza & The Silver Messengers (PT)

 

Ziua V- 24 noiembrie

18:00 Ralph Peterson Jr & The Messenger Legacy (US)

20:00 Ravi Coltrane Quartet (US)