Încă una dintre promisiunile viceprimarului Cristian Ganea devine realitate! În urma discuţiilor cu oficiali din Guvern, viceprimarul social democrat a reuşit introducerea pe lista proiectelor finanţate din Fondul de Dezvoltare şi investiţii a proiectului "Modernizare cartier Mitică Apostol, străzile: Gaterului, Viilor,Prigoriei, Mierlei, Lăstunului, Ferigii, Delfinului, Cetinei, Cerbului, Acvilei, Brânduşelor, Energiei, Fluturilor, Paltinului, Plutelor, Trestioarei, Violetelor".
Valoarea proiectului este de 39.000.000 lei, fiind cea mai mare finanţare acordată de FDI în această sesiune de proiecte.
Astfel, un proiect pentru care Cristian Ganea s-a bătut în ultimii trei ani va deveni realitate, locuitorii din cartierul Mitică Apostol urmând a beneficia de condiţii civilizate de locuire, la fel ca şi ploieştenii din alte cartiere.
Pe lista proiectelor finanţate în judeţul Prahova de către Fondul de Dezvoltare şi Investiţii mai figurează: Modernizare şi extindere sistem de alimentare cu apă şi canalizare in comuna Valea Călugărească (valoare 10.463.468 lei), Înfiinţare reţea de canalizare menajeră la Poienarii Burchii (valoare 11.321.041 lei), Modernizare drumuri comunale la Colceag (valoare 18.753.473 lei) şi Modernizare străzi în comuna Băneşti (valoare 2.663.430 lei).
Bani de la Guvern pentru modernizarea cartierului Mitică Apostol
28 octombrie 2019
- citeşte totul despre:
- mitica apostol,
- proiect,
- finantare,
- fondul de dezvoltare si investitii,
- bani
(363 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Începe „Ploieşti Jazz Festival” FOTO
(9 noiembrie 2017 - Cristina IANCU)
656 vizualizări
A 26 a victimă a gripei în Prahova: o femeie în vârstă de 60 de ani!
(13 februarie 2019)
90 vizualizări
Accident la Floreşti. O persoană încarcerată!
(5 septembrie 2017)
423 vizualizări
Directorul SGU Ploieşti dezminte afirmaţiile lui Dan Ioniţă, consilierul primarului Dobre
(5 iulie 2016)
284 vizualizări
Hipodromul Ploieşti: reuniunea de duminică, 29 iulie, a fost anulată!
(25 iulie 2018)
62 vizualizări
Paşte însângerat în Prahova! Tânăr de 19 ani decedat într-un accident la Teişani!
(2 mai 2021)
671 vizualizări
Adrian Dobre, El Lider Minimo! Cum păcăleşte edilul suporterii Petrolului
(20 august 2016)
1519 vizualizări
INS: Doar 55% din slujbele oferite sunt ocupate în Prahova
(18 octombrie 2014 - Alex POLICALĂ)
128 vizualizări
Mesaj RO-ALERT semnalizând prezenţa unui urs în satul Priseaca, com Gornet Cricov
(5 iulie 2022)
276 vizualizări
VIDEO Accident mortal pe DN1 B, în zona Mizil-Săhăteni
(1 august 2022)
484 vizualizări
SGU Ploieşti se luptă cu nesimţirea unor ploieşteni!
(4 octombrie 2014)
217 vizualizări
"Un şoc pentru întreaga familie". Doroftei, prima reacţie după accidentul fiului său
(16 octombrie 2018)
987 vizualizări
CNADNR dă 173 milioane lei pentru 3 km din autostrada Bucureşti - Ploieşti
(16 mai 2015)
99 vizualizări
Aplauze pentru spectacolul Dragonul la Festivalul International de Teatru de la Izmir
(8 martie 2017)
472 vizualizări
APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale
(30 mai 2019)
58 vizualizări
11 persoane reţinute în urma percheziţiilor de la Centrul „Sfântul Andrei” din Ploieşti
(31 octombrie 2018)
273 vizualizări
Unii mor in spitale, iar altii fac averi ! Asistent medical reţinut de polişti pentru furtul a 2000 de măşti şi dezinfectant
(4 aprilie 2020)
1367 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole

























