Două persoane, un bărbat (cetăţean sirian) şi o femeie, au fost rănite într-un accident produs duminică pe DN1, în zona localităţii Comarnic.

Două autoturisme au fost implicate în accident, iar potrivit ISU Prahova, în cele două maşini călătoreau cinci persoane. Trei persoane au avut nevoie de intervenţia medicilor.

Potrivit ISU Prahova, în cele două autoturisme se aflau cinci persoane, din care una încarcerată. Trei persoane sunt asistate medical la locul intervenţiei. O persoană a rămas încarcerată.

La faţa locului au fost mobilizate un echipaj de stingere, unul de descarcerare şi unul de prim ajutor.

Potrivit IPJ Prahova, se pare că un conducător auto care circula pe sensul de mers Braşov către Ploieşti, ar fi pătruns pe contrasens, moment în care a intrat în coliziune cu un alt auto care circula regulamentar.

Traficul este restricţionat pe sensul de urcare Ploieşti către Braşov.

Conform SAJ Prahova, un bărbat în vârstă de 44 de ani (cetăţeanul sirian) a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar o femeie în vârstă de 40 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral acut, ambele victime fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Alte trei victime au suferit diverse traumatisme, dar au refuzat transportul la spital.