Un accident rutier grav a avut loc, sâmbătă dimineaţa, pe DN 1 A, la km 95+500, pe raza localităţii prahovene Lipăneşti. Un autoturism a acroşat un pieton care se pare că se angajase în traversarea neregulamentară a drumului naţional.
Accidentul rutier s-a produs pe sensul de mers Braşov către Ploieşti. Un pieton, în vârstă de 40 de ani, a fost acroşat de un autoturism.
La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Poliţiei şi ale Serviciului de Ambulanţă. Victima a fost transportată, în stare gravă, la spital, însă din nefericire aceasta a decedat ca urmare a leziunilor suferite.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0.
Potrivit IPJ Prahova, traficul în zonă a fost deviat pe străzile laterale până la finalizarea cercetărilor la faţa locului.