Un biciclist din Prahova a fost cu o alcoolemie de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. "Recordul" îi aparţine unui bărbat în vârstă de 46 de ani şi a fost înregistrat la Chiţorani în Prahova de către poliţiştii care au organizat o nouă serie de acţiuni de control pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de indisciplina bicicliştilor.

În timpul verificărilor, poliţiştii au „sancţionat contravenţional (cu amenda sau avertisment) 34 de biciclişti, din care 15 au fost depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice”. Aceştia din urmă au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de 870 de lei.

Poliţia a anunţat că acţiunile de acest gen vor fi intensificate.