Primăria Municipiului Ploieşti, prin Regia Autonomă de Servicii Publice, susţine şi anul acesta evenimentul “Ora Pământului”, o acţiune ecologică organizată la nivel internaţional, menită să sensibilizeze toţi utilizatorii de energie electrică în faţa problemei dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea acestui tip de energie.

 

“Ora Pământului” va fi marcată la Ploieşti, sâmbătă – 30 martie 2019, în intervalul orar 20.30-21.30, când va fi oprit iluminatul public stradal, în Centrul Civic – zona pietonală şi pe Bulevardul Independenţei, respectiv de la Gara de Sud şi până la Palatul Administrativ.

 

Ediţia din acest an va include şi un recital muzical susţinut în aer liber de 130 de copii, realizat sub egida Corului Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin”, în contextul Programului Naţional Cantus Mundi. Corurile de copii vor cânta împreună, timp de o oră, în intervalul orar 20.30-21.30, în parcul central din faţa Palatului Administrativ.

 

De asemenea, facem precizarea că, adunarea participanţilor la evenimentul Ora Pământului – ediţia 2019 va începe la ora 19.30, pe esplanada Palatului Administrativ şi va implica amplasarea unor roll- up-uri cu tematică, a unor mici felinare de hârtie în care vor fi aşezate lumânări, precum  şi împărţirea broşurilor cu cântecele incluse în concert.

 

Totodată, evenimentul “Earth Hour” (Ora Pământului) va fi susţinut şi de Asociaţia Un Strop de Fericire”, care va organiza o serie de activităţi în centrul oraşului, pe esplanada Palatului Culturii, în intervalul orar 19.00-22.00.

 

Astfel, reprezentanţii asociaţiei amintite vor desfăşura un atelier de desen şi creaţie, destinat copiilor şi tinerilor, un mini concert cu chitare acustice, un flash mob,  vor forma un simbol reprezentând cifra “60+”, alături de un element sugestiv realizat din lumânări şi vor surprinde fotografii tematice.

 

Adresăm rugămintea către ploieşteni să susţină în număr cât mai mare evenimentul “Ora Pământului”, iar în data de 30 martie a.c., între orele 20.30 – 21.30, să oprească consumul de energie electrică în locuinţe, devenind astfel voluntari în cadrul campaniei ce se desfăşoară la nivel mondial.

 

Reamintim că, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituţii şi companii sting luminile, timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de sensibilizare privind problemele de mediu din istorie – “Earth Hour” (Ora Pământului)