Avocatul George Botez,preşedintele de şedinţă a şedinţei CL prin care a fost analizată oportunitatea preluarii CET Brazi de către Municipiul Ploieşti din patrimoniul Consiliului Judeţean, şi-a asumat responsabilitatea din punct de vedere juridic, în situaţia în care secretarul municipalităţii a refuzat să dea viza de legalitate.
Şedinţa extraordinară a CL Ploieşti a fost un adevărat ping-pong între liberali şi social democraţi, colegii de partid al primarului Dobre încercând până în ultimul ceas să amâne sau să nu se realizeze transferul CET.
Cei doi viceprimari ai Ploieştiului au declarat la început de şedinţă că în ultima perioadă actualul primar a refuzat să comunice în timp util pentru ca întâlnirea să fie eficientă.
În plus, aceştia au declarat că il vor susţine pe actualul edil, în speranţa că acesta va lua o decizie clară cu privire la încheierea unui nou contract de furnizare a agentului termic în Ploieşti
În timpul şedinţei, primarul Adrian Dobre a susţinut că este de acord cu preluarea CET Brazi, dar numai dacă aceasta preluare este legală şi doar dacă terenurile nu sunt grevate de sarcini, încercând să tergiverseze şi de această dată problema.
Social democraţii l-au anunţat pe edil că sunt deschişi către orice proiect pentru termoficarea oraşului, dar că nu vor vota niciodată vreo majorare a tarifului gigacaloriei.
În final, după o oră şi jumătate de dezbateri, proiectul a fost adoptat cu voturile aleşilor PSD, ALDE şi PMP.
Înainte de vot, secretarul Lucian Diţu a anunţat că proiectul nu are viză de legalitate, dar că aleşii pot vota oportunitatea, asumându-şi responsabilitatea pentru vot.
"Eu, George Botez, preşedinte de şedinţă, împreună cu colegii mei PSD-ALDE ne asumăm responsabilitatea pentru acest proiect. Ploieştenii au nevoie de căldură şi de apă caldă şi nu ne putem juca cu necesităţile lor. Voi contrasemna hotărârea în calitate de preşedinte de şedinţă şi de jurist, pentru că proiectul este perfect legal. Domnule primar, suntem alături de dumneavoastră în această problemă, vom vota orice propunere venită pentru a asigura ploieştenilor apa caldă şi căldura, dar NICIODATĂ nu vom aproba vreo majorare de tarif, nici măcar cu un leu!", a afirmat George Botez, înainte de a supune la vor proiectul.
Vă reamintim că de la 1 mai, contractul dintre municipalitate şi Veolia privind furnizarea de apă caldă şi energie termică expiră, iar până acest moment, Adrian Dobre nu a prezentat vreo soluţie pentru rezolvarea problemei.
Consilierii locali ploieşteni au fost convocaţi, astăzi, în şedinţă extraordinară pentru a discuta proiectul privind trecerea instalaţiei de producere a agentului termic din domeniul public al Consiliului Judeţean în domeniul public al Consiliului Local Ploieşti, proiect care a fost adoptat cu voturile PSD, ALDE şi PMP.
Botez: "Îmi asum responsabilitatea proiectului privind preluarea CET-ului". Primarul Dobre făcut KO în Consiliul Local
23 martie 2019
- citeşte totul despre:
- botez,
- consiliul local,
- sedinta,
- ploiesti,
- cet brazi,
- ploiesti,
- consiliul judetean
(888 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Instanţa a respins arestarea preventivă a proxeneţilor săltaţi, joi, de poliţiştii prahoveni
(10 noiembrie 2018)
99 vizualizări
Ploieştiul, sub asediul căpuşelor, iar consilierii primarului, la plimbare în America pe banii ploieştenilor!
(9 mai 2018)
1606 vizualizări
Bărbat din Prahova, reţinut pentru furturi comise în Craiova. Cu metoda „pomana” a păgubit mai mulţi vârstnici
(18 februarie 2020)
432 vizualizări
Procurorii au prelungit controlul judiciar pentru Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, şi pentru fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma
(16 iunie 2015)
481 vizualizări
Consilierii judeţeni vor să cumpere fosta Casă a Căsătoriilor
(17 decembrie 2015)
592 vizualizări
Dacă primarul nu vrea, Ministerul Dezvoltării cumpăra din fonduri europene tramvaie, autobuze şi troleibuze pentru Ploieşti
(26 iulie 2018)
1414 vizualizări
300.000 de lei cuantumul cauţiunii pentru stylista Adina Buzatu
(30 septembrie 2016)
121 vizualizări
Focar de coronavirus într-un centrul de dializă din Ploieşti! 38 de persoane infectate!
(1 iulie 2020)
1225 vizualizări
Sorin Blejnar rămâne în arest preventiv. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă
(20 decembrie 2016)
284 vizualizări
Vacanţa de primăvară va fi prelungită cu 3 săptămâni, între 2 aprilie şi 4 mai!
(23 martie 2021)
1461 vizualizări
Viitură în Prahova. Conductă magistrală de la barajul Măneciu s-a spart. Maşină proiectată într-un gard FOTO
(7 iunie 2017)
1451 vizualizări
A început distribuirea ajutoarelor alimentare de la UE
(18 decembrie 2014)
547 vizualizări
Iulian Bădescu rămâne în arest preventiv
(10 martie 2015)
537 vizualizări
A treia victimă a gripei în Prahova: un tânăr de 19 ani!
(19 ianuarie 2019)
508 vizualizări
FOTO Accident grav la Moara Nouă, în Prahova! Un tânăr a murit, un altul e în stare gravă!
(1 septembrie 2019)
964 vizualizări
Situaţia COVID-19 în Prahova,05 mai 2020
(5 mai 2020)
354 vizualizări
FOTO Accident la Bucov. Traficul pe DN1B blocat!
(29 iulie 2021)
1555 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























