IJP Prahova anunţă că traficul rutier este deviat pe Centura de Est a Ploieştiului, fiind amplasate filtre la intersecţia DN1 cu DN1A si la DN1A cu DN1B.
Vă reamintim că circulaţia feroviară este întreruptă pe Magistrala 500 Ploieşti Sud – Buzău, vineri dimineaţă, după ce balustrada unui pod rutier a căzut pe linia de cale ferată între localităţile Bărcăneşti şi Moara Nouă, judeţul Prahova, şi a rupt firul de contact.
Conform Prefecturii Prahova, sunt oprite două trenuri de călători în Halta Valea Călugărească, unul în Gara Ploiesti Sud şi un tren de marfă în Gara Ploiesti Est.
CFR a trimis la faţa locului o drezină pentru degajarea firelor electrice. Totodata este vericată calea de rulare.