Alina, tânăra care a fost operată pe creier după ce a căzut cu tot cu geam dintr-un autobuz al serviciului public de transport în comun din Ploieşti, cere daune morale în valoare de un milion de euro, scrie adevarul.ro
Avocatul tinerei spune că a ajuns la această valoare dat fiind diagnosticul foarte grav şi viitorul incert al fetei. După accident, Alina a suferit un traumatism craniocerebral pentru care a fost nevoie de intervenţie chirurgicală de urgenţă. În plus, medicii au descoperit şi fisuri la colonă şi nu este exclus să mai fie nevoie de o a doua operaţie. Din cauza accidentului, tânăra a îngheţat ultimul an de liceu, nu va participa la bacalaureat şi nu va mai avea voie să facă efort fizic, cel puţin nu în viitorul apropiat. ”Închipuiţi-vă că fata are capul crăpat în două. A ratat un an din viaţă, a ratat bacalaureatul, din 9 ianuarie ea stă în pat şi nu are voie să se ridice, iar şansele ei să mai devină un om cum era sunt minime. De exemplu ea nu va mai putea patina sau să se dea cu sania sau să meargă la vreo petrecere să danseze”, a declarat avocatul Anca Păun.
Situaţia acutală a tinerei este gravă şi pentru că autorităţile nu se implică să o ajute cu nimic. Săptămâna trecută, Alina a trebuit să meargă la Serviciul de Medicină Legală pentru a fi evaluată de către un medic legist. Acesta trebuie să stabilească numărul de îngrijiri medicale de care are nevoie victima pentru ca fapta să poată fi încadrată fie ca tentativă de omor, fie ca vătămare corporal din culptă. ”Bine înţeles că nu a vrut nimeni să ne pună o salvare la dispoziţie şi a trebuit să o luăm pe două scânduri şi să o ducem cu maşina. Nu vreţi să ştiţi”, susţine avocatul. Alina urmează să mai facă un control la finalul lunii martie când va afla dacă va mai avea sau nu venoie de o intervenţie chirurgicală şi la coloană.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a fost înregistrată o plângere pe numele reprezentanţilor societăţii de transport public, dar şi împotriva Primăriei Ploieşti. Cele două entităţi sunt acuzate de tentativă de omor, iar acuzaţiile sunt bazate pe faptul că au pus în circulaţie autobuze vechi şi nesigure pentru călători. Accidentul în care a fost implicată Alina a avut loc în seara zilei de 9 ianuarie. Până la această dată, fata nu a fost audiată de către poliţişti, susţine avocatul Anca Păun. Alina, în vârstă de 17 ani, a căzut din autobuzul aparţinând societăţii de transport în comun în timp ce maşina se afla în mers.
Fata s-a ridicat de pe scaun să facă loc unor călători, s-a sprijinit cu mâinile de geamul lateral şi a căzut cu tot cu el în stradă, direct în cap. La momentul accidentului, fata nu părea că a suferit răni grave, dar când a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, medicii au descoperit că are un hematom de câţiva milimetri şi au decis să o opereze de urgenţă.
SURSA Adevarul.ro
Daune de un milion de euro în cazul tinerei din Ploieşti care a căzut cu tot cu geam dintr-un autobuz al TCE
13 februarie 2019
(400 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Foto: Modernizarea secţiei de oncologie a Spitalului Schuller a fost finalizată
(6 octombrie 2014 - Alex POLICALĂ)
1265 vizualizări
Ansamblul folcloric CALABREAZA are nevoie de votul tău!
(23 ianuarie 2018)
685 vizualizări
Terminal de 6,7 milioane de euro pentru transportatori, în nordul Ploieştiului
(29 mai 2014)
679 vizualizări
Alertă de botulism în Prahova
(29 noiembrie 2016)
271 vizualizări
E gata şi rezistă 100 de ani! Giratoriul suspendat de la Păuleşti botezat "ReUnirea" de peste 450 de primari moldoveni FOTO
(9 aprilie 2016)
897 vizualizări
Aleşii ploieşteni au aprobat acordarea normei de hrană pentru poliţiştii locali
(29 octombrie 2014)
519 vizualizări
Ploieştiul va avea transport public gratuit de la 31 martie
(12 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
447 vizualizări
Managerul Spitalului Judeţean explică cauza infestării cu clostridium la una din secţii
(17 ianuarie 2014)
479 vizualizări
Kovesi va avea propriul serviciu secret
(6 octombrie 2013)
148 vizualizări
Două accidente grave, luni seară, pe DN 1A. Un bărbat a murit
(3 septembrie 2019)
161 vizualizări
Încă un parc industrial în Prahova
(17 decembrie 2014)
147 vizualizări
Maşini sparte în parcarea Ploieşti Shopping City
(28 decembrie 2014 - Cristina IANCU)
872 vizualizări
Situaţia COVID-19 în Prahova 14 octombrie 2020
(14 octombrie 2020)
312 vizualizări
Adolescentă în vârstă de 15 ani, înnecată la Moara Nouă
(25 iunie 2017)
469 vizualizări
Teribilism la volan la Scorţeni! Un tânăr s-a urcat băut la volan şi s-a oprit într-un cap de pod
(21 ianuarie 2018)
613 vizualizări
Prahova sub cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ
(11 octombrie 2016)
497 vizualizări
O femeie din Breaza, înjunghiată de tatăl său în vârstă de 81 ani
(5 februarie 2019)
131 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole

























