
	Aproximativ 30.000 de locuitori din Ploieşti sunt afectaţi de o avarie a Apa Nova care a făcut ca la robinete să curgă mâl în loc de apă potabilă.
	
	Problema a iscat un tăvălug al declaraţiilor între Apa Nova, DSP Prahova şi Primăria Ploieşti, dar nimeni nu s-a gândit la localnicii din zona afectată.
	
	Ciudat este că administratorii blocurilor tac mâlc şi nu informează în niciun fel locuitorii despre calitatea improprie a apei. În schimb, aceeiaşi administratori, săptămâna trecută, băteau din uşă-n uşă să le spună oamenilor că se va scumpi gigacaloria şi că din mai Ploieştiul ar putea rămâne fără căldură şi apă caldă.
	Oare acum nu era o situaţie de urgenţă şi oamenii ar fi trebuit informaţi? Nu era cazul ca cineva, administratorul sau un reprezentant al Primăriei, să bată din uşă-n uşă şi să informeze?
	
	Noi ne întrebăm doar ce poate face un ploieştean care stă la bloc, dar nu are Internet, nu are Facebook şi nu urmăreşte posturile de ştiri?
	
	
	
	
	
	 






    (111 vizualizări)
							
















							
							











