Tribunele Hipodromului Ploieşti s-au umplut, astăzi, din nou, o dată cu Reuniunea ce a avut drept principal eveniment „Premiul Municipiului Ploieşti”, dar şi alte şapte curse extrem de interesante: trei de trap şi patru de galop.
În afara spectacolului hipic, cei circa 1500 de spectatori au avut prilejul să se simtă ca la festivalurile street food, partenerii de la Taverna Racilor şi Yummy Pancakes, precum şi alţi comercianţi de îngheţată, popcorn şi răcoritoare fiind prezenţi, unii în premieră, pe Hipodrom pentru a le satisface pretenţiile culinare pentru un prânz de duminică.
Cursa principală a zilei, „Premiul Municipiului Ploieşti”, prima cursă clasică a anului şi, totodată, singura cursă clasică din 2018 „open”, i-a revenit, ca şi anul trecut, iepei Bomba de Janville, pe care diverul Tsvetan Parmakov a condus-o spre o victorie fără emoţii. Câştigătorii au fost recompensaţi cu un premiul de 1620 lei, dar şi cu o cupă oferită, în cadrul festivităţii de premiere de reprezentanţii Loteriei Române: directorul de marketing şi vânzări Alexandru Croitoru şi seful de cabinet al directorului loteriei române, Ionuţ Vîrlan.
În celelalte trei curse de trap, s-au impus armăsarul Jan (premiul Jana), armăsarul Velmir (Premiul Jurista) şi armăsarul Haiti (Premiul Jurat).
Cursele de galop au oferit, la rândul lor, un show deosebit, cele patru curse fiind trăite intens de public şi aplaudate la scenă deschisă, trecerea cailor în viteză la doar câţiva metri de tribună având darul să sporească nivelul spectacolului. Armăsarul Shihan a câştigat cursa rezervată cailor din rasa Shagya Arab, Iman s-a impus în întrecerea cailor din rasa Pur Sânge Arab, Lary Storm a fost primul în întrecerea cailor Pur Sânge Englez, iar Karino a fost cel mai rapid în ultima cursă, în care au fost prezenţi, din nou, cai din rasa Shagya Arab.
Devenit deja un obicei, poneiul Calypso a fost alături de cei mai mici dintre spectatori, plimbându-i în zona special amenajată între cele două tribune ale Complexului Hipodrom.
Partenerii CSM Ploieşti şi ai Complexului Hipodrom Ploieşti în organizarea reuniunii de astăzi au fost Liga Ecvestră Profesionistă, Galop România, Aka Group Security, Aka Group Maintenance, Lucky Horse Otopeni, Pro Natura, Restaurantul „The New London”, Complex Rezidenţial „9 Mai”, Radio Prahova, Republika News, Fapt Divers, Teatrul Toma Caragiu şi Domeniul Cailor.
Următoarea reuniune oficială va avea loc duminică, 29 iulie, atunci când este programată să se aibă loc cursa semiclasică Premiul Rarău.