Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 101 după ce duminică seară Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat că doi bărbaţi de 52, respectiv de 37 de ani, ambii din judeţul Prahova, au murit.

Victima cu numărul 100 este un bărbat în vârstă de 52 de ani, din judeţul Prahova, confirmat cu virus gripal tip A H1 pdm09, având condiţii medicale preexistente şi fără antecedente vaccinale.

Cealaltă victimă este tot un bărbat, în vârstă de 37 de ani, tot din  judeţul Prahova, confirmat cu virus gripal tip A H1 pdm09,  având condiţii medicale preexistente şi fără antecedente vaccinale.

Cele mai mualte decese provocate de gripă în această săptămână s-au produs în judeţul Prahova.