Schimb dur de replici în şedinţa de azi a legislativului ploieştean. Protagonişti au fost, din nou, preşedintele de şedinţă, avocatul George Botez şi primarul Adrian Dobre.
Vizibil iritat că a fost luat la bani mărunţi de către consilierii social democraţi pentru proiectul de hotărâre prin care solicită să se contracteze un credit de două sute de milioane lei care ar fi sufocat finanţele Ploieştiului şi ar fi dus la un grad de îndatorare maxim al municipalităţii, primarul Dobre a considerat de cuviinţă să treacă la artileria grea şi să acuze majoritatea PSD-ALDE că-i blochează proiectele.
În replică, Botez l-a întrebat pe Dobre : “Domnule primar, dacă aţi fi fost manager general la o firma şi aţi fi convocat actionarii companiei de azi pe mâine, să le puneţi în faţă două foi cu care să fie de acord să îndatoreze firma cu 50 de milioane de euro, fără a justifică această solicitare şi fără rapoarte fundamentate, credeţi că v-ar fi dat afară pe loc sau v-ar mai fi ţinut până a două zi? Ce credeţi că ar putea justifica un asemenea gest iresponsabil, domnule primar?”
Continuând pe aceeaşi linie, Dobre a afirmat că nu este manager general şi că este primar, aşa că poate să facă ce crede. Continuând disputa, avocatul Botez a spus : “Ştiu că nu sunteţi manager general pentru că nu aveţi astfel de calităţi de conducător. Pentru că altfel aţi fi stat de vorba cu noi, ne-aţi fi explicat. Tocmai de aceea pun un pariu cu dumneavoastră: dacă mai participaţi la următoarele alegeri drept candidat la funcţia de primar şi luaţi mai mult de 20% din voturi, eu nu voi mai candida la alegerile parlamentare! “.
Pariurile zilei în Consiliul Local Ploieşti: Botez contra Dobre!
31 octombrie 2018
- citeşte totul despre:
- george botez,
- adrian dobre,
- pariu,
- consiliul local,
- credit,
- ploiesti,
- credit,
- municipalitate
(276 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ploieştiul- citadela viitorului? Cum a prezidat preşedintele Iohannis o şedinţă de partid!
(23 noiembrie 2017 - Cristina IANCU)
1139 vizualizări
Carmen Gheorghe revine la Poliţia Locală Ploieşti
(20 martie 2015 - Cristina IANCU)
991 vizualizări
"Arii Protejate" la Muzeul de Ştiintele Naturii Prahova
(2 februarie 2016)
243 vizualizări
PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ
(7 aprilie 2021)
62 vizualizări
Cine ia 10 la BAC intră gratis la Untold şi Neversea
(7 iunie 2018)
135 vizualizări
Urmărire ca-n filme pe străzile din Ploieşti! Un şofer nu a oprit la semnalele poliţiştilor şi a provocat un accident în lanţ
(10 octombrie 2019)
101 vizualizări
Şase elevi implicaţi în accidentul rutier de la Sinaia! Conducerea Colegiului Cantacuzino dă detalii despre accident!
(17 aprilie 2018)
1199 vizualizări
Traficant de droguri prins de poliţiştii ploieşteni
(24 noiembrie 2016)
509 vizualizări
ISU a intervenit pentru evacuarea apei din gospodăriile prahovenilor
(5 mai 2014)
128 vizualizări
Situaţia COVID-19 în Prahova, 30 IUNIE 2020
(30 iunie 2020)
353 vizualizări
Conflictul de la RATP, parţial dezamorsat de primarul Bădescu
(2 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
253 vizualizări
Muzeul de Artă Prahova organizează „Vacanţa la Muzeu“
(5 iunie 2014)
276 vizualizări
Jocurile Mării Negre pentru Veterani Buşteni
(10 octombrie 2016)
99 vizualizări
Poliţia Locală Ploieşti luată cu asalt de...preşcolari
(7 iunie 2015)
380 vizualizări
Sinaia şi Azuga au intrat în scenariul roşu de COVID. Masca e obligatorie peste tot, cafenelele şi restaurantele se închid
(16 noiembrie 2020)
6050 vizualizări
Bibliotecă românească, deschisă în Grecia, în oraşul Aspropyrgos. Donează şi tu o carte!
(5 iulie 2018)
443 vizualizări
Călător mort într-un tren care circula între Bucureşti şi Ploieşti
(26 octombrie 2018)
452 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























