Viceprimarul Cristian Ganea se află în Suedia, unde participă împreună cu alţi colegi de la Primăria Ploieşti la conferinţa CIVITAS Europa de anul acesta, Mobility for U and Me, dedicată transportului urban verde. Suedia este una din ţările cele mai avansate în implementarea politicilor vizând reducerea emisiilor poluante, iar oraşul Umea, unde se desfăşoară conferinţa, este în topul suedez al oraşelor verzi - a înlocuit autobuzele clasice cu cele electrice, a creat un sistem de închiriere de biciclete electrice tip cargo (cu o capacitate de transport mare) şi a construit, fireşte, piste speciale de biciclete.
Inspirat de realizările oraşului aflat în avangarda politicilor eco-friendly, viceprimarul Cristian Ganea e declarat că doreşte să implementeze în Ploieşti „modelul suedez în ceea ce priveşte dezvoltarea mobilităţii urbane durabile”, cu atât mai mult cu cât reducerea poluării în oraş s-a aflat pe lista obiectivelor cu care a câştigat voturile concitadinlor săi. „Aşa cum le-am promis ploieştenilor încă din campania electorală, un obiectiv important pentru mine este reducerea poluării în municipiul Ploieşti. Acest lucru se poate realiza prin implementarea unui sistem de transport public nepoluant, dar şi prin încurajarea mersului pe bicicletă... Sper ca în perioada următoare să reuşim să aducem în Ploieşti autobuze electrice, să dezvoltăm terminale moderne pentru aceste mijloace de transport nepoluante şi să le oferim proprietarilor de biciclete facilităţi precum cele din Suedia. Şi aici mă refer la staţii moderne şi sigure de parcare a bicicletelor, spaţii amenajate pentru service şi curăţat mijloacele de transport pe două roţi”, a declarat viceprimarul.
În Europa Nordică în special, modelul de dezvoltare urban al anilor postbelici, cu autostrăzi care străpung oraşul şi parcări supradimensionate, a fost abandonat; s-a descoperit că niciun tip de infrastructură nu rezolvă problema traficului. Oricât de ingenioasă şi costisitoare, orice nouă investiţie în infrastructură aglomerează oraşul în loc să-l decongestioneze, încât poluarea creşte, iar calitatea vieţii scade. Prin urmare, politicile de urbanism s-au schimbat cu 180 de grade - în loc să încurajeze traficul, acestea l-au descurajat, favorizând în schimb modalităţile alternative de transport, respectiv transportul public şi cel pe bicicletă.