Peste 200 de persoane izolate în comuna prahoveana Bătrâni
Din cauza precipitaţiilor abundente, debitul pârâului Bătrâneasca a crescut ducând la producerea unor alunecări de teren.
În punctul “Lera”, drumul comunal 34 care face legătura între satul Poiana Mare şi o parte din satul Bătrâni s-a rupt pe o lungime de 50 m cu o lăţime de 3 m. În consecinţă accesul către satul Poiana Mare se realizează doar pietonal către 100 de gospodării şi circa 200 de persoane. Pentru asigurarea intervenţiei se pot realiza dispozitive de intervenţie din punctul “Lera” până la locul intervenţiei.
Totodată, în punctul “Vasile Voicu”, digul de protecţie al malului s-a rupt, apă a săpat pe sub gabionul de susţinere al podului, ducând la înclinarea lui şi la blocarea accesului rutier. Accesul către cele 15 gospodarii şi aproximativ 50 de persoane se realizează doar pietonal pe două punţi de trecere peste pârâu. Pentru asigurarea intervenţiei în zonă se pot realiza dispozitive peste cele două punţi pe o distanţă de aproximativ 50 m.
În punctul “Diaconu” cursul pârâului poate afecta digul de protecţie, iar prin surparea malului pot fi afectate două anexe gospodăreşti.
sursa: ISU Prahova
Peste 200 de persoane izolate în comuna prahoveana Bătrâni
30 iunie 2018
- citeşte totul despre:
- izolat,
- batrani,
- precipitatii,
- parau,
- alunecari
(519 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Austria pune condiţii pentru tranzit. Declaraţia pe care trebuie să o completeze cetăţenii români
(26 iulie 2020)
247 vizualizări
Accident în Ploieşti, pe strada Elena Doamna! Doi copii au ajuns în spital din cauza unui şofer băut
(22 septembrie 2019)
103 vizualizări
Palatul de Justiţie din Ploieşti va fi dat în folosinţă la aproape un sfert de secol de la începerea construcţiei
(7 septembrie 2021)
55 vizualizări
Femeia acuzată că şi-a omorât fiul în somn, cu ciocanul, a fost reţinută
(18 octombrie 2016)
283 vizualizări
FOTO/ VIDEO Un incendiu de vegetaţie s-a extins şi la un parc auto-dezmebrate în zona Ploieşti Shopping City!
(24 martie 2019)
272 vizualizări
Prahova, judeţul cu cele mai multe decese asociate Covid
(19 august 2020)
486 vizualizări
După patru ani de mandat, primarul Dobre a aflat că angajaţii instituţiilor din subordine nu colaborează între ei!
(12 septembrie 2019 - Teoharie GEORGESCU)
733 vizualizări
Consilierii locali chemaţi, din nou, la DNA
(17 februarie 2014 - Alex POLICALĂ)
262 vizualizări
O femeie din Breaza, înjunghiată de tatăl său în vârstă de 81 ani
(5 februarie 2019)
132 vizualizări
Cod galben de vânt şi ninsori viscolite la munte, în 22 de judeţe, inclusiv în Prahova, până duminică seara
(19 martie 2017)
244 vizualizări
Ploieşti: Începe distribuirea formularelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei
(23 septembrie 2015)
310 vizualizări
Şoseaua Câmpina-Valea Doftanei-Săcele, mai aproape de realizare
(29 februarie 2016)
483 vizualizări
Până astăzi, 2 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate
(2 noiembrie 2020)
165 vizualizări
Alertă ANM: Cod galben de vreme severă imediată în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Prahova
(27 februarie 2019)
52 vizualizări
Consiliul Judeţean Prahova în parteneriat cu Primăria Ploieşti demarează sistematizarea traficului la ieşirea spre Târgovişte
(9 mai 2016)
657 vizualizări
Un ploieştean a dispărut fără urmă din Palatul Topkapi din Istanbul. Familia cere ajutor!
(3 septembrie 2018)
399 vizualizări
Pompierii au primit drapelul de luptă
(20 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
474 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























