Continuăm să le arătăm ploieştenilor că sub "bagheta" primarului liberal Adrian Dobre, Ploieştiul a devenit raiul ilegalităţilor. Imaginile surprinse anul trecut în timpul Festivalului Medieval demonstrează, fără a fi nevoie de prea multe explicaţii, că mulţi dintre comercianţii prezenţi la eveniment nu aveau încheiat un contract direct cu municipalitatea.
Dacă lecturăm lista celor care au închiriat locurile la festival constatăm că există o firmă unică, atoate vânzătoare. Care firmă, fără a avea dreptul, subînchiriază către comercianţii oneşti, neagreaţi de primăria condusă de liberalul Dobre şi care nu au ieşit câştigători în cărţile de tarot. Evident, la sume mult mai mari, făcând profit din pix. Şi, uite aşa, banii se scurg la clientela politică, iar Ploieştiul sărăceşte şi suferă din lipsa fondurilor. Mai mult, evenimentul, plin de ilegalităţi, a fost girat chiar de preşedintele naţional al PNL, Ludovic Orban pe care il vedeţi zâmbind frumos în poză, mândru de realizările colegului său de partid...şi de modul în care fentează legea.
Spre exemplu, în spaţiile în discuţie găsim tot felul de comercianţi care nu au contract cu primăria. Chiar şi firma Bergenbier, deşi o firmă respectabilă, nu apare pe lista firmelor care au plătit chirie pentru utilizarea domeniului public în activităţi comerciale, insă desface produse alcoolice.
Zvonurile spun că există un sistem de...combinaţii cu o reţetă simplă...Domeniul public de închiriază pe sume modice firmei de partid şi se reînchiriază de catre aceasta, pe sume muuult mai mari. Apoi, închiriem spaţii mici cu titlul de centre de informare, cu interdicţia de a pune terase, dar ele sunt prezente peste tot. Butoaiele de bere stau pe trotuar, iar în acte terasele dispar. Locul este declarat ca adunare publică, cetăţenească, dar se bea alcool la greu, cu încălcarea legii.
În plus, Poliţia Locală doarme şi nu verifică sub nicio formă dacă cei prezenţi cu activităţi comerciale deţin şi documente legale, iar consumul de alcool în locurile unde au loc adunări publice (aşa zice onoratul primar Dobre care şi semnează pentru asta) pare că nu-i impresionează pe conducătorii minunatei poliţii.
Cu alte cuvinte, mâine ne putem pune şi noi un cort pe bulevard să vindem iluzii, că oricum nu ne va deranja nimeni...Sau poate ca ne deranjează, că nu avem pile la partid!
În episodul următor veţi afla şi cine sunt beneficiarii “de partid“. Oameni simpli, după vorbă, după port…. Şi veţi înţelege de ce consiliera locală Zoia Staicu, nimeni alta decât mătuşa directoarei de la Departamentul Patrimoniu al primăriei, s-a opus avizării acestor activităţi de către comisia de specialitate a Consiliului Local şi a ţinut morţiş să îl facă pe Dobre Supermanul spaţiilor comerciale la festivaluri. Cum, de ce? Păi…dacă primarul nu e să semneze, nimic nu e…..bani “nu e”….