Deşi are o Direcţie  Juridică foarte puternică, Primăria Ploieşti doreşte achiziţionarea serviciilor unei case de avocatură. Ciudata idee a ajuns pe masa consilierilor locali ploieşteni ca un proiect de hotărâre.proiect care a stârnit dezbateri aprinse.

Pe bună dreptate, de altfel.

Aleşii PNL au susţinut sus şi tare că Primăria Ploieşti este musai să fie reprezentantă în faţa instanţelor de o casă de avocatură puternică, aducând ca argument suma importantă pentru care municipalitatea se judecă cu  SC Strabag SRL, societatea care a construit  pasajul suprateran din zona Gării de Vest. Liberalii susţin că Primăria nu  îşi permite riscul să se prezinte cu juriştii din cadrul Direcţiei Juridice a executivului ploieştean la proces

De cealaltă parte, consilierii local PSD, prin vocea lui Sorin George Botez, au susţinut că nu este necesar acest lucru, că juriştii primăriei au câştigat procese importante şi că salariul este suficent de motivant astfel încât rezultatele să fie unele pe măsură. "Juriştii Primăriei sunt profesionişti buni. I-am văzut în instanţe şi stiu că tratează lucrurile cu seriozitate", a afirmat Botez.

Primăria Ploieşti are zece procese cu ”Sindicatul Liber şi Independent Primăria Ploieşti”, opt procese pentru drepturi băneşti şi două procese cu SC Strabag SRL pentru penalităţi de întârziere şi pretenţii-costuri suplimentare în valoare de aproximativ 16 milioane lei.