Mulţumit că a rezolvat toate problemele Ploieştiului, edilul Adrian Dobre a plecat într-o vizită în Norvegia, pentru a învăţa de la nordici despre gestionarea deşeurilor. Mai precis, despre reciclarea gunoaielor şi cum pot fi acestea transformate în energie.
Liberalul Dobre este însoţit de nimeni altul decât de consilierul său personal Eugen Prună, care este considerat mâna dreaptă a edilului.
Ce vor învăţa cei doi de la norvegieni vom afla în perioada următoare, dar sperăm ca Adrian Dobre să înveţe ce înseamnă asumarea răspunderii...
Plecarea lui Adrian Dobre se pare că are girul Robertei Anastase, şefa edilului pe linie politică şi cea care (încă) îl protejează.
Anastase s-a cam săturat de gafele edilului şi a considerat că Dobre trebuie să apară cât mai puţin în Ploieşti, pentru a da timp să se stingă scandalurile privind DDD şi cel privind TCE.
Oricum se pare că Roberta Anastase, cea pe care Adrian Dobre o ascultă la orice mişcare,a început să îţi manifeste nemulţumirea faţă de erorile protejatului său, mai ales că ea este cea care primeşte bobârnacele pentru fiecare gafă făcută de edilul Ploieştiului