Guvernul a modificat şi completat legislaţia achiziţiilor publice, printr-o ordonanţă care simplifică procedurile şi urmăreşte reducerea termenelor în procesul de atribuire a contractelor publice.
Potrivit Executivului, un element de noutate al acestei ordonanţe este crearea cadrului legal care va permite, ulterior, prin detalierea în legislaţia secundară, încheierea de contracte fără publicarea prealabilă în SEAP a anunţului şi documentaţiei.
"Este vorba aici despre achiziţiile directe mici realizate de autorităţile contractante, în cazul cărora utilizarea platformei electronice actuale s-a dovedit a nu aduce eficienţă, ci mai degraba o birocratizare inutilă. Sunt clarificate condiţiile şi modalităţile de aplicare a procedurii simplificate, stabilindu-se clar că această procedură se aplică pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, a acordurilor-cadru şi a concursurilor de soluţii a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile prevăzute de lege.
Procedura simplificată reprezintă modalitatea de realizare a achiziţiilor publice sub pragurile impuse de legislaţia europeană, prin publicare numai la nivel naţional şi cu utilizarea de termene mai scurte şi cerinţe minimale necesare pentru îndeplinirea contractului. De asemenea, este clarificată situaţia de excepţie de la art. 19 din Legea nr. 98/2016, astfel încât autoritatea contractantă să poată aplica procedura simplificată sau, după caz, achiziţia directă, pentru loturi individuale, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Este precizat dreptul autorităţii contractante de a solicita operatorilor economici participanţi în comun la procedura de atribuire să adopte sau să constituie o anumită formă juridică numai după declararea ofertei câştigătoare şi sub rezerva ca această condiţie să fi fost prevăzută fie în documentaţia de atribuire, fie în anunţul de participare", a precizat Executivul.
Contractele din bani publici, pe sume mici, nu vor mai fi atribuite prin SEAP
22 decembrie 2017
(490 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Foto: Târgul de Toamnă Ploieşti a fost inaugurat de un europarlamentar în costum popular
(26 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
1961 vizualizări
Aproape 100 de amenzi aplicate de poliţiştii Serviciului Rutier Prahova într-o singură zi
(23 mai 2017)
330 vizualizări
Actorul Denis Ştefan în tribunele Hipodromului Ploieşti la reuniunea de duminică
(26 august 2018)
734 vizualizări
Fost candidat la preşedinţia CJ Prahova, reţinut de procurorii DNA
(3 februarie 2015)
221 vizualizări
Senatul a adoptat reducerea CAS
(24 iunie 2014)
141 vizualizări
Loteria Română se întoarce pe Hipodromul din Ploieşti!
(18 martie 2019)
122 vizualizări
Prahova sub cod galben de ploi şi ninsori
(6 aprilie 2015)
293 vizualizări
100 de angajati ai companiei P&G au muncit pe santierul Habitat for Humanity din Ploieşti
(16 mai 2015)
145 vizualizări
Câte cazuri de coronavirus sunt în fiecare localitate din Prahova. Află câte infectări sunt la Ploieşti şi Câmpina!
(21 aprilie 2021)
572 vizualizări
Cumpăraţi-vă pliciuri! Consilierii PNL au boicotat şedinţa în care trebuia să fie discutată dezinsecţia oraşului
(24 iunie 2015)
446 vizualizări
Mai mulţi jandarmi mobilizaţi pentru meciul cu Rapid
(14 august 2014)
204 vizualizări
Unul dintre cele mai importante cluburi din Ploieşti se închide
(4 noiembrie 2015)
1189 vizualizări
Programul traseelor 28, 36, 44b,52 si 106 in data de 30 aprilie 2019
(22 aprilie 2019)
86 vizualizări
Doi medici din Câmpina, soţ şi soţie, s-au stins din viaţă la trei zile unul după altul. Amândoi se infectaseră cu Covid
(17 decembrie 2020)
1278 vizualizări
Femeie accidentată pe trecerea de pietoni!
(4 decembrie 2019)
52 vizualizări
Prinşi în timp ce furau nisipul de pe şantierul liniei de tramvai
(16 iunie 2014)
270 vizualizări
Condiţiile în care Dalkia va începe furnizarea de agent termic în Ploieşti
(7 octombrie 2014)
490 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























