TCE Ploieşti îşi continuă drumul spre faliment. Bineînţeles cu ajutorul primarului Adrian Dobre. De această dată se pare că factura TCE Ploieşti s-ar fi rătăcit între birourile de pe Găgeni şi cele din Palatul Administrativ. Suntem oare într-o comedie proastă sau cineva îşi bate joc de ploieşteni şi de transportul în comun?

Dispariţia facturii îl ajută pe primarul Adrian Dobre să nu semneze virarea banilor către TCE, deşi are hotărâri de Consiliu Local perfect valabile... Ce convenabil!

Avocatul George Botez, consilier PSD, consideră că refuzul primarului Adrian Dobre de a pune în aplicare hotărârile legislativului local  sună a abuz în serviciu.

”Prin prisma principiului bunei credinţe nu pot accepta ca o factură de o asemenea importanţă ar putea fi pierdută! Asta e o glumă proastă în condiţiile în care insolvenţa TCE bate la uşă.

Cred că ceea ce s-a pierdut în Primăria Ploiesti sunt bunul simţ şi responsabilitatea în actul de guvernare locală. TCE reprezintă pentru primarul Dobre un punct de presiune mai ales prin prisma celor promise de el în campania electorală, dovedite acum ca fiind gogoşi electorale.

Este evident că prin neplata datoriilor către TCE se urmăreşte îngenunchierea acestei societăţi cu un cinism rar întâlnit. Cred ca undeva, în spatele acestor mişcări ale executivului, stă ideea de a elimina TCE şi de a externaliza serviciul public de transport local. Ce mă miră este faptul că, actualmente, sindicatele din TCE care au fost agent electoral al PNL şi primarului Dobre în campania electorală, tac mâlc, deşi este evident că soarta societăţii se joacă la ruletă şi că sute de angajaţi sunt în situaţia de a-şi pierde locurile de muncă. Am anticipat într-un fel această intenţie a primarului şi i-am pus în mână pâinea şi cuţitul privind problema TCE.

I-am aprobat în consiliul local tot ce a cerut, şi-a plantat oamenii din PNL în toate structurile de conducere TCE şi ne-am abţinut chiar şi de a pune întrebări, lăsându-i posibilitatea să facă dovada spiritului managerial pe care ar trebui să îl aibă un edil. Rezultatul este catastrofal pentru societatea de transport. Să ai trei hotărâri de consiliu şi să refuzi să faci plata cam sună a abuz în serviciu. Oricum, după părerea mea, executivul, dacă va continua să acţioneze în halul acesta are nevoie de asistenţă urgentă! Nu juridică, nu economică, nu politică. Ci PSIHIATRICĂ! “
, a declarat consilierul George Botez pentru faptdivers.ro.