Ursoaica cu cei doi pui şi-a făcut din nou apariţia în staţiunea Cheia, judeţul Prahova în noaptea de joi 8 iunie, în jurul orei 1.00.
Jandarmii, împreună cu localnicii au încercat alungarea lor însă aceştia s-au refugiat într-un copac dintr-o curte.
Acesta a fost momentul în care s-a luat măsura anunţării instituţiilor competente pentru capturarea lor. Astfel, s-a solicitat sprijin la Grădina zoologică Bucov, la Direcţia Silvică şi, printr-un efort comun, ursoaica şi cei doi pui au fost tranchilizaţi şi transportaţi la Grădina Zoologică Bucov.
Întreaga activitate a fost coordonată de prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea şi de către inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, colonelul Liviu Coman.
Un sprijin deosebit pentru capturarea în siguranţă a acestora a venit din partea locuitorilor staţiunii Cheia.
În momentul de faţă urşii s-au trezit şi sunt în afara oricărui pericol.
Ursoaica si puii care au speriat turiştii de la Cheia au fost capturaţi VIDEO
8 iunie 2017
(194 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
FOTO Imagini de la locul accidentului de la Nistoreşti în care 5 persoane au decedat!
(18 mai 2021)
798 vizualizări
Sens giratoriu într-una dintre cele mai periculoase intersecţii de la marginea Ploieştiului
(2 noiembrie 2016)
244 vizualizări
Bursa locurilor de muncă la Ploieşti şi Câmpina
(19 octombrie 2016)
2490 vizualizări
Mesaj RO-ALERT de COD ROŞU de vreme severă în 13 localităţi din Prahova
(31 iulie 2022)
425 vizualizări
Jandarmii, în alertă la meciul Petrolului cu Viktoria Plzen
(30 iulie 2014)
253 vizualizări
Peste 2,3 milioane de elevi şi preşcolari încep luni cursurile. Când sunt programate vacanţele
(11 septembrie 2017)
277 vizualizări
Adevărul despre datoriile Ploieştiului! Cum a ajuns primăria ploieşteană să datoreze sute de milioane de lei !
(6 mai 2020)
1112 vizualizări
FOTO Ploieşti! Septembrie 2021! Primarul şi viceprimarii dorm liniştiţi!
(15 septembrie 2021)
540 vizualizări
Timişoara va avea metrou lung de 8 kilometri
(19 februarie 2014)
157 vizualizări
Motociclist, rămas fără permis pentru că nu a oprit la semnalele poliţiştilor prahoveni
(14 iunie 2018)
479 vizualizări
Traseul 202 va circula deviat în Ploieşti
(12 septembrie 2014)
957 vizualizări
Prahova: Bărbat reţinut pentru pornografie infantilă
(15 martie 2018)
704 vizualizări
PNL pierde Primăria Băcoi. Cine l-a detronat pe Ciprian Stătescu?
(12 iunie 2017)
514 vizualizări
Deszăpezirea Ploieştiului va fi supravegheată în teren de RASP
(29 ianuarie 2014)
147 vizualizări
Motivul pentru care transportul agabaritic a rămas blocat într-o curbă pe DN 1A, la Cheia
(15 decembrie 2019)
153 vizualizări
Ursoaica de la Cheia şi puii ei, duşi la rezervaţia de la Zărneşti
(8 iunie 2017)
113 vizualizări
Pompierii au primit drapelul de luptă
(20 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
474 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























