Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, contestaţia procurorilor DNA şi a decis, definitiv, ca fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, să rămână în arest preventiv după ce Tribunalul Bucureşti a hotărât, pe 17 martie, ca inculpatul să fie cercetat sub control judiciar.
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 17.03.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Desfiinţează în totalitate încheierea atacată şi rejudecând în fond: Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, formulată de inculpatul Blejnar Sorin. Definitivă”, se arată în decizia de vineri a Curţii de Apel Bucureşti.
Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar este în arest preventiv din 8 noiembrie 2016, în dosarul în care a fost trimis în judecată, în 16 decembrie, pentru trafic de influenţă, cauză care în prezent este în procedură de cameră preliminară la Tribunalul Bucureşti.
Potrivit procurorilor, în 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, Sorin Blejnar ar fi acceptat din partea omului de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă promisiunea de a-i oferi 20 la sută din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate.
În schimbul banilor, Blejnar i-ar fi cerut lui Dan Stroe, pe atunci director de achiziţii şi investiţii publice în ANAF, să ia măsuri astfel încât firma Romsys, controlată de omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă, să primească acele contracte.
În schimb, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, Sorin Blejnar şi subalternul său ar fi primit 13.172.520 de lei, printr-o firmă ”fantomă” controlată de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive. Din această sumă, lui Blejnar i-ar fi revenit 12.513.894 de lei, respectiv aproximativ trei milioane de euro, au scris procurorii în actul de sesizare a instnaţei.
Anchetatorii susţin că Sorin Blejnar ar fi folosit cinci firme de tip fantomă, ai căror asociaţi sunt cu precădere cetăţeni arabi, pentru a scoate din bancă cele aproximativ trei milioane de euro primite drept mită de la societatea în favoarea căreia a intervenit pentru câştigarea a două contracte cu ANAF.
Fostul director de achiziţii şi investiţii publice din ANAF Dan Stroe le-a spus procurorilor DNA Ploieşti că a dus mita provenită din contractele încheiate de ANAF cu firma Romsys în biroul lui Blejnar. Potrivit unor surse judiciare, banii i-ar fi fost duşi lui Blejnar în cutii de hârtie de copiator.
Sorin Blejnar are o condamnare de cinci ani de închisoare primită, în 9 iunie 2016, la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul “Motorina”, dar aceasta nu este definitivă, contestaţia fiind în prezent judecată la instanţa supremă.
În acelaşi dosar au fost condamnaţi atunci Radu Nemeş la nouă ani de închisoare, soţia acestuia, Diana Nemeş, la şapte ani şi fostul şef al vămilor Viorel Comăniţă la cinci ani de închisoare.
Potrivit procurorilor, în perioada 2011 - 2012, Radu şi Diana Nemeş şi alte şapte persoane au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare.
Grupul ar fi fost sprijinit de fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, de fostul său şef de cabinet Codruţ Alexandru Marta, de fostul şef al vămilor, Viorel Comăniţă, şi de fostul ofiţer DIPI Florin Secăreanu, printre alţii.
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar rămâne în arest preventiv. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă
25 martie 2017
(631 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
VIDEO Încă cinci persoane din focarul din centrul Ploieştiului, infectate cu coronavirus! Imagini impresionante!
(26 aprilie 2020)
3249 vizualizări
Primaria Ploiesti va vinde locuinte ANL pe baza aprobarii Guvernului Romaniei
(10 august 2019)
804 vizualizări
Motociclist rănit într-un accident produs în Ploieşti
(12 august 2019)
314 vizualizări
Pompierii prahoveni au grijă de minivacanţa de 1 Mai
(29 aprilie 2017)
521 vizualizări
AEP: Aproape 1.800 de români din diaspora s-au înscris în Registrul electoral, la trei luni de la lansarea programului
(2 iulie 2016)
143 vizualizări
Cod galben de ploi in judetele Dambovita si Prahova
(28 iunie 2019)
52 vizualizări
O primărie din Prahova în carantină! O angajată de la Poiana Câmpina confirmată pozitiv cu coronavirus!
(18 aprilie 2020)
397 vizualizări
Burebista are bust la Selemet, în Moldova FOTO
(30 august 2013 - Cristina IANCU)
492 vizualizări
Un tânăr de numai 20 de ani din Talea a murit într-un accident de ATV
(12 martie 2023)
1058 vizualizări
Premii pentru spectacolul Peter Pan la Festivalul „Aşchiuiţă”, Piteşti
(17 septembrie 2015)
84 vizualizări
Mandatul lui Cătălin Niţă, din nou pe masa Consiliului Judeţean
(20 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
637 vizualizări
Accident rutier la Strejnicu
(24 iulie 2018)
1019 vizualizări
Accidentată mortal la Sinaia FOTO
(20 august 2014 - Răzvan BUNEA)
377 vizualizări
Răzvan Alexe vrea în libertate
(5 martie 2014)
421 vizualizări
Situaţia COVID-19 în Prahova 18 septembrie 2020
(18 septembrie 2020)
202 vizualizări
Acţiune a Poliţiei Rutiere la Ploieşti şi în alte şase oraşe din Prahova
(4 februarie 2019)
184 vizualizări
Juristul-vedetă din Primăria Ploieşti a demisionat!
(22 iunie 2017)
1347 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























