Primăria Municipiului Craiova pregăteşte mai multe proiecte de interes comunitar care vor fi accesate, în acest an, pe fonduri europene.
“Priorităţile noastre pentru 2017 sunt reprezentate, printre altele, de achiziţia unui număr de 10 tramvaie, 50 de autobuze şi reabilitarea tronsonului de tramvai de la Henry Ford, staţiile de redresare de la tramvaie care nu au fost abordate şi care sunt eligibile, dar şi reabilitarea depoului de tramvaie. Totodată, intenţionăm să accesăm fondurile europene şi pentru reabilitarea câtorva dintre intersecţiile cu probleme din municipiu, precum cea de la ieşirea din pasajul subteran, intersecţia din capătul bvd. Romanescu, de la Madona şi alte câteva intersecţii pe care intenţionăm să le prindem în aceste proiecte”, a declarat Primarul Interimar al Craiovei, Mihail Genoiu.
Conducerea Primăriei şi-a propus să atace, în 2017, şi axa deschisă finanţărilor europene pentru terenuri degradate. “În zona Craioviţa Veche avem un teren de 4-5 hectare care poate fi transformat într-un punct de agrement. Este o baltă în jurul căreia vrem să facem un parc”, a menţionat primarul interimar Mihail Genoiu.
Un alt obiectiv pentru care se va încerca obţinerea de fonduri europene este reabilitarea termică a blocurilor. Noul ghid include, ca noutate, separarea pe orizontală a distribuţiei de energie termică
La alţii se poate! 50 de autobuze şi 10 tramvaie noi pentru craioveni
19 februarie 2017
(486 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cărţi de identitate cu standarde şi elemente de securitate comune în UE
(7 iunie 2019)
85 vizualizări
SCT Bucureşti face legea în construcţiile din Prahova
(14 ianuarie 2014 - Cristina IANCU)
1312 vizualizări
APA NOVA PLOIESTI ANUNTA INTRERUPEREA ALIMENTARII CU APA POTABILA, IN DATA DE 18 OCTOMBRIE 2018
(17 octombrie 2018)
198 vizualizări
Accident la Păuleşti, în Prahova. Trei autoturisme implicate
(21 mai 2019)
136 vizualizări
Accident grav în Prahova! Şoferul, în vârstă de 21 de ani, şi o tânără de 18 ani, în comă!
(18 februarie 2019)
433 vizualizări
Încă două SUV-uri pentru Consiliul Judeţean Prahova
(12 august 2013 - Alex POLICALĂ)
223 vizualizări
CCR: Abuzul în serviciu, parţial neconstituţional!
(15 iunie 2016)
101 vizualizări
Tribunalul Bucureşti anulează mai multe documente dintr-un dosar instrumentat de DNA Ploieşti vizând o mită de un milion de euro
(9 mai 2018)
601 vizualizări
Accident pe DN1B, la Bucov, din cauza unui şofer în vârstă de 80 de ani
(16 septembrie 2019)
142 vizualizări
Prins în Ploieşti, în timp ce vindea ecstasy
(14 noiembrie 2013)
204 vizualizări
MAI: Risc ridicat de avalanşă pe platoul Bucegi. Urcaţi pe munte doar cu telecabina şi să nu vă îndepărtaţi din zona Babelor şi a Sfinxului
(6 aprilie 2018)
369 vizualizări
Avertizare de Cod Galben de ploi în judeţul Prahova
(30 iunie 2014 - Alex POLICALĂ)
218 vizualizări
Medicul Anca Miu, noul director interimar al Spitalului de Pediatrie Ploieşti!
(20 aprilie 2021)
1590 vizualizări
Trafic îngreunat pe DN 72, la ieşirea din Ploieşti, din cauza unui accident
(10 mai 2019)
50 vizualizări
FOTO Un copac a căzut peste Colegiul Mihai Viteazul din Ploieşti. O clasă a fost evacuată!
(24 februarie 2020)
1994 vizualizări
Şcoală specială modernă, la Ploieşti
(16 februarie 2015)
295 vizualizări
A dispărut o adolescentă în vârstă de 13 ani din Prahova
(2 mai 2020)
448 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























