Conducerea Teatrului Toma Caragiu a anunţat oficial programul Festivalului de Teatru care-l va găzdui săptămâna viitoare în perioada 6-9 noiembrie.

Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă cu participarea directorului instituţiei, Raluca Nicolescu, a viceprimarului Ploieştiului, Iulian Teodorescu, şi a reprezentanţilor sponsorilor.

Evenimentul cultural se va desfăşura pe o perioadă de numai 4 zile şi va reuni 6 trupe de teatru din ţară.  Spectacolele se vor ţine în sala teatrului ploieştean dar şi la Casa de Cultură a Sindicatelor şi Filarmonica Paul Constantinescu.

Fondurile alocate acestui eveniment din bugetul teatrului se ridică la valoarea de 120.000 de lei la care se adaugă şi contribuţiile celor 10 sponsori.

Aproape 3000 de bilete sunt puse la vânzare, iar preţul unui bilet este de 50 de lei. Pentru două spectacole tariful scade cu 10 lei, iar pentru 4 spectacole se va achita suma de 140 de lei.

Există posibilitatea aplicării unor discount-uri dacă cineva cumpără bilete la spectacole va plăti 120 de lei. Pentru grupuri de pensionari ori elevi se poate plăti 25 de lei pe un bilet.

Aproximativ 5% dintre locuri sunt rezervate invitaţilor. Conducerea teatrului a adresat invitaţii ambasadorului Federaţiei Ruse la piesa „Suflete Moarte“, dramatizare de Mihail Bulgakov după Nikolai Vasilievici Gogol. Deja, o mare parte din bilete au fost rezervate telefonic.

Vor fi 10 spectacole în regia unor nume cunoscute precum Alexandru Dabija, Florin Fieroiu, Cristi Juncu, Mircea Cornişteanu, Radu Afrim etc. De asemenea la eveniment vor participa şi trupe cunoscute precum Teatrul din Târgu Mureş, Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie Bucureşti, Teatrul Radu Stanca din Sibiu, Teatrul German de la Timişoara.

                                                                           Program Festivalul de Teatru Toma Caragiu: