Tinerii practicanţi ai saniei din România s-au clasat pe locul doi şi în a doua etapă a Cupei Mondiale, care a avut loc în Canada.
După ani de secetă, sănierii români au început să câştige medalii. Carmen Manolescu, Andrei Turea, Marian Gâtlan şi Flavius Crăciun, legitimaţi la Clubul Sportiv Orăşenesc Sinaia şi antrenaţi de Alexandru Comşa, au obţinut argintul şi la a doua etapă de Cupă Mondială.
Românii au fost depăşiţi de italieni, însă i-au învins pe ruşi. La competiţie au participat şapte ţări, printre care şi Statele Unite ale Americii.
Echipa României de juniori a câştigat medalia de argint şi în urmă cu două zile, în prima etapă de Cupă Mondială desfăşurată tot la Calgary, în Canada.
În proba pe echipe, sportivii iau startul unul după celălalt, în ordinea: simplu masculin, simplu feminin şi dublu. Această echipă a României a participat în primăvara acestui an la Jocurile Olimpice de Tineret din Norvegia, unde s-a clasat pe un neaşteptat loc şase.
Performanţele reuşite de sănierii români sunt aproape miraculoase, având în vedere că infrastructura sportivă a ţării noastre în acest domeniu este extrem de limitată.