Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, audiat timp de aproape cinci ore la DNA Ploieşti într-un nou dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, a fost reţinut de procurori. El ar fi intervenit, în 2011, în favoarea unei firme pentru ca aceasta să câştige contracte cu ANAF, Blejnar fiind suspectat că a primit 20% din valoarea acestora, respectiv peste 13 milioane de lei, scrie news.ro
Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Sorin Blejnar, la data faptei preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat, pentru trafic de influenţă.
În cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, Sorin Blejnar a acceptat de la un om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau să fie încheiate cu instituţia respectivă.
”Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca aceştia să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri.
În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi ceilalţi funcţionari implicaţi în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, arată DNA.
Lui Sorin Blejnar i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, urmând să fie prezentat, marţi, Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Sorin Blejnar a fost adus la DNA Ploieşti, luni, în jurul orei 8.30, însă a intrat la audieri abia după ora 11.00, pentru că şi-a aşteptat avocatul.
În 9 iunie, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în dosarul “Motorina”, pe fostul şef al ANAF Sorin Blejnar la cinci ani de închisoare cu executare, pe Radu Nemeş la nouă ani, pe soţia acestuia, Diana Nemeş, la şapte ani şi pe fostul şef al vămilor Viorel Comăniţă la cinci ani de închisoare. Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care va lua o decizie definitivă, după judecarea în apel a cauzei.
Potrivit procurorilor, în perioada 2011 - 2012, Radu şi Diana Nemeş şi alte şapte persoane au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare. Grupul ar fi fost sprijinit de fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, de fostul său şef de cabinet Codruţ Alexandru Marta, de fostul şef al vămilor, Viorel Comăniţă, şi de fostul ofiţer DIPI Florin Secăreanu, printre alţii.
În luna iulie, Sorin Blejnar a fost audiat la DIICOT, în calitate de martor, în dosarul Rompetrol 2, în care 14 persoane sunt urmărite penal pentru manipularea pieţei de capital, delapidare, abuz în serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani, printre care şi foştii miniştri Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.
În februarie 2011, Diana Severin, fost director coordonator al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, a spus despre Sorin Blejnar că este „regina corupţiei din vămi”.
În martie 2011, Sorin Blejnar, care atunci era preşedinte al ANAF, a dat-o în judecată pe Diana Severin, pentru afirmaţii defăimatoare la adresa sa şi a instituţiei
Diana Severin, care a fost şef al Vămii Ploieşti între 25 mai 2009 şi 25 mai 2010, cu o întrerupere de o lună, între 15 iulie şi 13 august 13 august 2009, spunea atunci că în 2009 un apropiat al lui Blejnar, respectiv Ştefăniţă Prisăcaru, la acea vreme şeful Compartimentului Verificări Interne din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, i-a solicitat demisia din funcţia de şef al Vămii Ploieşti pentru că nu a luat "şpagă" şi nu a dat mai departe.
"Se plăteau zeci de milioane de lei vechi pe lună. Sunt lucruri pe care le-am semnalat în scris, Există documente care arată că ANV are în administrare un teren de 6 hectare, cu clădiri care pot fi compartimentate şi unde poate fi mutată Vama Ploieşti, astfel încât să nu se mai achite acea sumă lunar. La vremea respectivă am comunicat aceste lucruri domnului Blejnar, a spus că se va ocupa de acest lucru. Nu s-a întâmplat nimic, cel puţin cât am fost eu director. Nu cred că situaţia s-a schimbat de atunci. Vama Ploieşti tot acolo funcţionează", arăta Diana Severin.
În februarie 2011, procurorii DNA au făcut percheziţii la Vama Ploieşti, fiind ridicat şi dus la audieri directorul Biroului Vamal Ploieşti Cornel Costea, care atunci era interimar în locul Dianei Severin.
În prezent, Diana Severin este membru al ALDE şi candidează la alegerile parlamentare din decembrie.
SURSA News.ro