Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au definitivat cercetările într-un dosar penal privind opt ploieşteni, cercetaţi sub aspectul săvârşirii, în concurs, a 10 infracţiunii de înşelăciune, uz de fals şi 29 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnatură privată.
Din cercetări a rezultat că persoanele în cauză ar fi indus şi menţinut în eroare reprezentanţii unor unităţi bancare în vederea solicitării şi obţinerii a 10 credite bancare de nevoi personale, prin folosirea a 29 de documente falsificate.
Paguba în patrimoniul unităţilor bancare este în sumă totală de 95.400 lei.