Potrivit grupului PSD din Consiliul Local Ploieşti, mai multe apeluri la 112 au fost efectuate în timpul şedinţei extraordinare în care consilierii au primit ameninţări din partea unora dintre suporterii Petrolului.  

Consilierul local George Botez a dezvăluit motivele pentru care colegii săi nu s-au prezentat la şedinţa de a doua zi în care primarul Adrian Dobre dorea să dezbată din nou problematica mărcii.  

“Vineri, în cadrul şedinţei extraordinare, s-a spus foarte clar de către serviciul juridic că nu contrasemnează o asemenea hotărâre. Atunci, celor de la juridic li s-a oferit o pauză de două ore în care să vină cu viza. N-au venit. De ce să vii şi sâmbătă la şedinţă ca să ţi să pună din nou pe masă o hotărâre care ieri la ora 4 era nelegală şi la fel a rămas? Să ne ducem ca să ce? Să fim din nou hiuduiţi de grupul de presiune organizat, condus şi dirijat de către primarul Dobre? Să audă din nou colegii mei „dacă nu votaţi asta, vă rupem scaunele pe spate şi nu mai ieşiţi din sală”!  Sau „vă dăm foc”! Ştiţi că s-au dat apeluri la 112? Iar domnul pseudo-poliţist local Vaida ştiţi unde era? Era era ascuns sub şapcă!”, a declarat George Botez.

Prezent la conferinţa de presă, senatorul Augustin Mitu a precizat că a întocmit o adresă către STS pentru a se edifica asupra măsurilor care au fost luate după apelurile efectuate la 112, încercând astfel să găsească o explicaţie la lipsa de reacţie a organelor abilitate.