Poliţiştii şi jandarmii pot răsufla uşuraţi, nu vor ajunge sub autoritatea primarilor ori a consiliilor judeţene.
După ce Guvernul a anunţat că vrea să-şi asume descentralizarea administrativă, prim-ministrul a precizat că aceste măsuri nu vor afecta în niciun fel instituţia Poliţiei şi a celor de ordine publică.
„S-a ajuns la ideea că lucrurile ce ţin de ordinea publică şi Poliţie vor fi tratate separat de Legea descentralizării. Vrem o analiză exactă, să creştem puterile şi atribuţiile Poliţiei locale, să facem o mai bună coordonare între cei care reprezintă Poliţia naţională şi Poliţia locală. Poliţia nu va fi inclusă în această reformă„ a declarat Victor Ponta.
Poliţiştii şi jandarmii au privit cu teamă această reformă administrativă deoarece orice transfer de autoritate al statului, către administraţiile locale, cu bugete şi aşa strâmtorate, a dus la probleme financiare, reduceri salariale, concedieri etc.
În plus, poliţiştii privesc cu îndoială că îşi vor mai putea face meseria corect sub autoritatea unor primari de multe ori neinstruiţi, necunoscători ai legilor şi cu tendinţe autoritariste.
În plus, înglobarea poliţiştilor naţionali cu cei locali este considerată o mare greşeală, deoarece colegii aflaţi în subordinea primarilor sunt priviţi cu neîncredere în desfăşurarea activităţilor de ordine publică.
Guvernul nu poate destructura, până la urmă, principalele elemente care alcătuiesc sistemul naţional de securitate al statului, pentru a le îngloba unor instituţii publice locale, considerate instabile decizional, prea puţin disciplinate şi mult prea colorate politic.