Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR), Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova şi Primăria Buşteni, organizează, în perioada 10 – 16 aprilie, a V-a ediţie a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete, la competiţie urmând să participe 150 de eleve (cu vârste de până în 20 de ani), reprezentând 39 de ţări.
Potrivit unui comunicat de presă al MENCŞ remis vineri, Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete este un concurs internaţional de matematică, similar ca nivel de dificultate şi formulă de desfăşurare cu Olimpiada Internaţională de Matematică.
Prima ediţie a acestei competiţii s-a desfăşurat la Londra, în 2012, la iniţiativa Societăţii Britanice de Matematică. Olimpiadele următoare au avut loc în Luxemburg (2013), Turcia (2014) şi Belarus (2015), de fiecare dată înregistrându-se o prezenţă numeroasă (peste 30 de ţări).
„Echipa României a avut rezultate deosebite la toate cele patru participări, remarcându-se în special prin Simona Diaconu, care a cucerit patru medalii de aur şi ocupă locul I în Hall of Fame-ul olimpiadei”, precizează sursa citată