Patru persoane au fost rănite uşor, luni dimineaţă, după ce o macara a căzut dintr-un camion care transporta lemne şi a avariat trei maşini, pe DN1, în oraşul Comarnic, şoferul camionului, care a fost oprit de poliţişti, spunând că nu a observat că utilajul a căzut.
Camionul încărcat cu lemne, peste care se afla macaraua, cobora dinspre munte către Ploieşti, iar în dreptul oraşului Comarnioc macaraua s-a desprins şi a căzut peste trei autoturisme care circulau pe sensul de urcare către staţiunule montane.
Şoferul autocamionului şi-a continuat drumul şi, oprit fiind de către poliţişti la o distanţă de câţiva kilometri, în apropiere de municipiul Câmpina, a declarat că nu a observat că macaraua a căzut.
În urma incidentului,cele trei autoturisme au fost avariate, iar patru persoane aflate în acestea au fost rănite uşor.