Finalul lunii noiembrie este dedicat de Filarmonica Paul Constantinescu iubitorilor jazzului. Astfel, în perioada 26- 29 noiembrie, va avea loc Festivalul Ploieşti Hot Jazz Summit, un eveniment devenit deja o tradiţie în Ploieşti. Timp de patru zile, iubitorii jazzului vor avea parte de concerte senzaţionale, iar în acest an pe afişul festivalului se regăsesc foarte mulţi artişti români.
Evenimentul va debuta joi, 26 noiembrie, de la ora 19.00, cu un concert "Jazz Simfonic", susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Paul Constantinescu, dirijată de Iulian Rusu. Invitaţii sunt componenţii Răzvan Cojanu Band iar solist este Zefir Brezeanu ( clarinet).
“Este un concert de jazz simfonic organizat în premieră în România. Vor evolua orchestra simfonică şi un trio format din artişti care vor interpreta piese la pian, chitară bass şi tobe. Piesele au fost scrise şi continuă încă scrierea lor pentru acest eveniment inedit”, a explicat Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii, într-o conferinţă de presă, la care au mai participat Florian ,,Moshu” Lungu -muzicolog, realizator şi prezentator de emisiuni de jazz, la radio şi televiziune, pianist, aranjor şi compozitor, Iulian Teodorescu - viceprimarul cu atribuţii de primar şi consilierul local George Botez
Vineri, 27 noiembrie - de la ora 18.30 este programat recitalul Sorin Zlat Trio ( Sorin Zlat, Adrian Flautistu, Claudiu Purcarin), iar de la ora 20.00 pe scenă vor urca membrii trupei Irina Sârbu Band ( Irina Sârbu, Puiu Pascu, Ciprian Parghel, Tudor Parghel) Seara se va încheia cu recitalul trupei Lee Hedley Blues Band ( Irlanda), trupă formată din : Lee Hedley, William McCoy, Joseph Traynor, Albert Mills, spectacol care va începe la ora 21.30
Sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 18.30, este programat recitalul celor de la Romanian Jazz Collective ( Cătălin Milea, Sorin Zlat, Pedro Negrescu, Iulian Nicolau), de la ora 20.00- trupa Luiza Zan Heritage ( Luiza Zan, Sebastian Spanache, Csaba Santa, Radu Pieloiu), iar de la ora 21.30, din nou, Lee Hedley Blues Band.
Duminică, 29 noiembrie, de la ora 19.00 vor susţine un recital muzicienii din cadrul Platonic Band ( Nicu Patoi, Berti Barbera, Adrian Ciuplea, Răzvan „Lapi“ Lupu ), iar de la ora 21.00 va avea loc concertul susţinut de Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor, solist – Ion Baciu Jr – pian.
Preţuri bilete şi abonamente:
Bilete Adulţi:
Joi, 26 noiembrie – 30 lei
Vineri / Sambata / Duminica – 50 lei / zi
(vineri şi sâmbătă sunt câte 3 concerte)
Bilete elevi/studenţi:
Joi / Vineri / Sambătă / Duminică – 30 lei / zi
Abonament pentru întreg Festivalul:
(4 zile, 9 concerte) – 130 lei
Abonamentele şi biletele pentru întreg festivalul se pot găsi on-line şi la casa de bilete a Filarmonicii Paul Constantinescu.