În cadrul şedinţei extraordinare de azi a Consiliul Local Ploieşti s-a dezbătut, pentru a doua oară în câteva zile, soarta Clubului Sportiv Municipal Ploieşti. Pe masa consilierilor a fost depus un proiect de hotărâre prin care se încerca rezolvarea problemei plăţilor restante către sportivii, antrenorii şi tehnicienii din cadrul clubului. în esenţă, noul executiv al clubului a solicitat consilierilor locali să accepte ca, în interiorul bugetului deja alocat, să se intervină, urmând a se face economii la anumite capitole bugetare şi a se gasi fondurile necesare plăţii salariilor restante.

La sedinţă a fost prezent şi directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu, care a explicat pe larg situaţia clubului, arătând că a preluat un club cu un mare deficit şi că, prin măsurile dispuse, a realizat economii imense (peste 120.000 lei lunar). Stoichiciu a arătat că în cazul în care nu se aprobă acest buget, clubul va pierde mulţi sportivi, unii neplătiţi de patru luni, existând pericolul de desfiinţare a secţiilor de handbal feminin şi masculin, sportivii depunându-şi deja memoriile la federaţie.

În faţa consilierilor s-a prezentat şi maestrul sportului Titi Tudor care a rugat ca sportul ploieştean să fie susţinut pentru că reprezintă mult pentru cetăţenii ploieţteni.

O altă intervenţie a avut-o reputatul fost arbitru internaţional de fotbal, Cristian Nica, directorul sportiv al CSM, arătând că situaţia este tragică şi că nu mai există bani pentru deplasări, închirieri de arene sportive sau medicamente pentru sportivi.

Cu toate explicaţiile date, proiectul nu a trecut fiind votat doar de consilierii PSD şi ALDE, însă numărul voturilor pentru nu a fost suficient. Fără a avea o justificare coerentă, liberalii s-au încăpăţânat să nu voteze acest proiect, ceea ce a dus, în final, la respingerea lui.

Consecinţele pot fi catastrofale pentru echipele Ploieştiului, existând pericolul ca sportivii să refuze să intre în meciurile din acest sfârşit de săptămână şi, mai mult, de desfinţare a celor două echipe care ar urma să aibă soarta Asesoftului la baschet..

Pe adresa redacţiei am primit şi un comunicat al grupului consilierilor PSD din Consiliul Local Ploieţti, pe care il redăm mai jos :

 

„ PNL nu susţine sportul românesc! Sportivii sunt neplătiţi de 3 luni!

Astăzi, în cadrul şedinţei de consiliu local, aleşii PNL au respins proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri al Clubului Sportiv Municipal.

Ploieştenii trebuie sa ştie ca aprobarea acestui proiect ar fi permis remuneraţia sportivilor, antrenorilor şi tehnicienilor care aduc prestigiu şi mândrie municipiului nostru prin performanţele demne de laudă ale echipelor de handbal masculin şi feminin reprezentative pentru CSM Ploiesti, după 3 luni în care aceştia nu au primit salariul cuvenit.

În ciuda apelului nostru la etică şi normalitate, consilierii PNL au ignorat măsurile implementate de economisire anuală de aproximativ 1,2 milioane de lei, pe care noua conducere a CSM le-a prezentat, considerând, într-un mod politicianist, că situaţia dezastruoasă trebuie sa continue.”