Fostul director al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti Daniel Petre, trimis în judecată în 2015 pentru mai multe fapte de luare de mită şi achitat anul trecut de Tribunalul Prahova, pe motiv că fapta nu există, a fost condamnat
Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul procurorilor DNA şi a desfiinţat hotărârea pronunţată de Tribunalul Prahova în 27 iulie 2016, prin care Daniel Petre era achitat.
În urma rejudecării, magistraţii l-au condamnat definitiv pe Daniel Petre la trei ani de închisoare cu suspendare, instanţa dispunând şi confiscarea de la inculpat a sumei de 40.000 lei.
Fostul director al regionalei de finanţe publice Ploieşti Daniel Petre a fost reţinut în februarie 2015 şi a stat în arest preventiv şi în arest la domiciliu timp de trei luni, de la începutul lunii februarie 2015 până în 8 mai 2015.
Daniel Petre a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru luare de mită, fapte despre care anchetatorii susţin că au fost comise în calitatea sa de director economic în cadrul Consiliului Judeţean Prahova, dar şi ca director al Direcţiei Generale de Finanţe Publice Prahova.
Procurorii anticorupţie l-au acuzat pe Daniel Petre de două infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, anchetatorii reţinând trei acte materiale în sarcina acestuia.
Conform anchetatorilor, în perioada aprilie - mai 2012, Daniel Cristian Petre, care la acel moment deţinea funcţia de director executiv adjunct al Direcţiei Economice din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, cu atribuţii delegate de ordonator principal de credite şi administrator public, a primit de la un denunţător suma totală de 50.000 de lei, care i-a fost remisă în trei tranşe, banii fiind daţi pentru a favoriza o firmă la care denunţătorul avea interese economice, în sensul atribuirii unei lucrări privind modernizarea unui drum judeţean, finanţată din fondurile Consiliului Judeţean Prahova.
Conform anchetatorilor, Petre "a promis că va face demersuri şi în legătură cu efectuarea cu prioritate a plăţilor către această societate şi suplimentării cu 20% din valoarea totală a lucrării, pe parcursul derulării contractului”.
Petre a fost de asemenea inculpat şi pentru că, în calitate de director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova, "a primit de la acelaşi denunţător suma de 10.000 lei, pentru a favoriza aceeaşi societate comercială, cu ocazia unui control derulat de către inspectorii din subordinea sa”.
Fost şef al Finanţelor Publice Ploieşti, achitat iniţial de instanţa de fond, condamnat la închisoare cu suspendare
12 iulie 2017
(520 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Veste bună: încep lucrările la Pasajul din zona Gării de Vest din Ploieşti
(20 februarie 2015)
531 vizualizări
Controale de prevenire a incendiilor la biserici, mănăstiri şi alte lăcaşuri de cult
(8 aprilie 2015)
198 vizualizări
Sirenele de alarmare publică, vor suna miercuri in tot judetul Prahova
(31 iulie 2018)
260 vizualizări
Consiliul Judeţean mai dă o chiflă copiilor din centrele de plasament prahovene
(30 august 2014 - Alex POLICALĂ)
165 vizualizări
Un stâlp căzut de la Electrica a blocat circulaţia pe strada Andrei Mureşanu
(29 mai 2014 - Alex POLICALĂ)
484 vizualizări
Scandal la Consiliul Judeţean pe tema distribuirii de fonduri către localităţi
(14 octombrie 2014 - Alex POLICALĂ)
448 vizualizări
Prelungirea sesiunilor de depunere a Cererilor de sprijin/ plată pentru Schemele de ajutor de stat aferente Măsurilor 8 şi 15 din cadrul PNDR 2014 - 2020
(20 mai 2019)
34 vizualizări
Procurorul Mircea Negulescu şi-a dat demisia din magistratură
(19 februarie 2017)
701 vizualizări
Percheziţii în 11 judeţe pentru destructurarea unei grupări infracţionale
(7 august 2020)
105 vizualizări
Social democratul Cristi Ganea, noul primar interimar al Ploieştiului
(15 decembrie 2015 - Cristina IANCU)
615 vizualizări
Comisia pentru iluminat cere un nou termen pentru elaborarea documentaţiei
(31 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
167 vizualizări
A fost prins autorul ameninţărilor bombă de la Ploieşti! Este un câmpinean
(14 noiembrie 2018)
830 vizualizări
ADIO! Salve de armă la funeraliile lui Mircea Ionescu Quintus FOTO si VIDEO
(18 septembrie 2017 - Cristina IANCU)
965 vizualizări
Notarii obligaţi să încheie acte gratuit!
(13 ianuarie 2016)
241 vizualizări
Primarul Dobre “executat” live în şedinţa Consiliului Local Ploieşti de către secretara primăriei !
(1 august 2019 - Cristina IANCU)
743 vizualizări
Anunţ organizare stagiu de pregătire profesională mediatori – Ploieşti
(24 iunie 2014)
237 vizualizări
Mizil: Accident pe DN1B, între un autoturism şi o motocicletă
(16 august 2018)
284 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























