Serviciul de Gospodărire Urbană a demarat o amplă acţiune de refacere a marcajului bordurilor din sensurile giratorii şi intersecţiile Ploieştiului, operaţiune pusă în practică de personalul specializat din cadrul Compartimentului Parcări.
Lucrările de marcare ale bordurilor sunt executate pe timp de noapte, în intervalul orar 22.00 - 6.00, perioadă în care traficul din municipiu este redus. Totodată, activităţile menţionate anterior se vor derula pe toate arterele principale ale oraşului, timp de aproximativ două-trei săptămâni, în funcţie de condiţiile atmosferice.
Până în prezent au fost refăcute marcajele din zonele Kaufland-Nord, McDonald’s - Nord, Caraiman (în procent de 60%).