Inspectorii Primăriei Ploieşti vor continua acţiunile de control în vederea identificării construcţiilor ilegale şi pentru intrarea în legalitate a acestora.
Astfel, în perioada 15 septembrie – 19 septembrie, echipele de control vor fi prezente pe străzile Emil Racoviţă, Popa Şapcă şi 13 Septembrie.
În urma acţiunilor de control vor fi verificate toate imobilele, în scopul identificării celor construite fără autorizaţie sau a celor care nu au respectat autorizaţia de construire. Scopul controalelor este şi acela de a identifica construcţiile finalizate care nu au fost declarate la Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti şi pentru care proprietarii nu plătesc impozit în condiţiile legii.
Acţiunile de control vor avea loc de luni pana vineri intre orele 9-11.
Echipele de control care vor efectua aceste verificări vor fi formate din trei inspectori ai Direcţiei Generale de Dezvoltare Urbană, Poliţiei Locale Ploieşti şi Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti. Inspectorii vor avea asupra lor ecusoane, legitimaţii de serviciu şi ordine de deplasare.