Starea gazonului de la stadionul Ilie Oană este departe de a fi fericită. La această oră, el se prezintă ca un tăpşan pe care ar refuza să joace şi o echipă de divizia C. Plecând de la această situaţie de neacceptat, vineri a avut loc, „la faţa locului” o întâlnire între conducerea SGU şi o firmă specializată în lucrări de acest gen şi care are în portofoliu numeroase lucrări de refacere a gazonului. După discuţiile avute, reprezentantul firmei de specialitate a avansat o ofertă de preţ care urmează să fie discutată luni.
În esenţă, s-a stabilit că lucrările trebuie începute imediat, perioada fiind proprice ca şi condiţii meteorologice. Perioada de refacere a gazonului este de 50-60 de zile de la data începerii lucrărilor. Nu este vorba doar despre o însămânţare a terenului, ci de operaţiuni complexe de aerare a solului, de intervenţie la stratul de pământ, de aducere de pământ apt să genereze creşterea şi menţinerea gazonului. De altfel, durata de existenţă a unui gazon nou este de maxim 5 ani, perioadă în care trebuie întreţinut permanent. Finalmente, firma ofertantă a asigurat reprezentanţii SGU că, după finalizarea lucrărilor, gazonul va arăta impecabil, redând stadionului Ilie Oană strălucirea de la inaugurare.
Singurul inconvenient în această situaţie este că nu se vor desfăşura activităţi pe stadion aproximativ două luni, inconvenient care trebuie acceptat de toate părţile.
Lucrările vor începe, cel mai probabil, săptămâna viitoare, urmând ca, pe perioada recondiţionării gazonului, echipa fanion a oraşului să dispute meciurile pe o altă areană, revenirea pe Ilie Oană fiind posibilă la începutul lunii decembrie.