Eforturile Consiliului Local Ploieşti au dat roade. Negocierile dintre OMV Petrom şi Primăria Ploieşti privind fostul sediu al companiei petroliere din centrul municipiului au fost finalizate.

Părţile au convenit asupra unui act adiţional la contractul de sponsorizare, document care se va regăsi pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Local Ploieşti. Reprezentanţii OMV au acceptat schimbarea destinaţiei imobilului, iar în noul sediu vor funcţiona instituţiile din subordinea Primăriei Ploieşti care activează în domeniul cultural-artisitic şi protecţie socială. Vor fi amenajate aici  spaţii expoziţionale, studiouri pentru teatru şi filarmonică, dar şi un birou de relaţii cu publicul pentru asistaţii social.

Conform noului act adiţional, imobilul nu va putea fi vândut  timp de 15 ani, iar lucrările de reamenajare a clădirii pentru noua destinaţie ar trebui finalizate la sfârşitul lunii iunie 2018. În plus a fost eliminată şi clauza potrivit căreia municipalitatea ar fi trebuit să achite o penalizare uriaşă dacă nu reloca spitalul de pediatrie până în luna septembrie 2015.