Suspiciuni de fraudă la admiterea la liceu. Sute de elevi au transferaţi după închiderea repartizării computerizate la licee unde media de admitere era mai mare decât cea pe care ei o obţinuseră la examen. Primele 400 de cazuri au fost descoperite la Suceava, ca urmare a unei sesizări, controlul fiind extins însă în toate judeţele. Prime pe lista Corpului de Control vor fi judeţele Prahova, Bihor, Brăila.
Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Vasile Şalaru, a declarat că Ministerul Educaţiei a cerut raportare privind modul în care au fost admişi elevii la liceu în toate judeţele.
Vrem să avem o situaţie naţională, colegii noştri din minister au analizat modul în care s-au soluţionat cererile elevilor şi avem suspiciunea că în unele judeţe modul în care s-au soluţionat cererile nu concordă cu metodologia. În metodologie se specifică clar că trebuie respectat criteriul mediei în toate cazurile, cu excepţia gemeneilor sau a tripleţilor, când dacă unul dintre gemeni a obţinut repartiţia la un liceu A, celălalt frate poate opta tot pentru liceul A chiar dacă media lui este mai mică decât a liceului admis”, a declarat Vasile Şalaru.
Secretarul de stat a mai spus că, în prezent, Corpul de Control din Ministerul Educaţiei se află în judeţul Suceava, unde sunt peste 400 de cereri de transfer către alte licee. „Noi avem suspiciunea că nu s-a respectat metodologia în peste 400 de cereri de trasfer. Este suspiciunea noastră iniţială. Raportul Corpului de Control va fi pe masa ministrului Cîmpeanu săptămâna viitoare. Este vorba de ce am analizat noi pe baza documentelor pe care ni le-au transmis inspectoratele şcolare judeţene. E posibil ca în judeţul respectiv să existe şi alte documente care să dovedescă că au fost corecte, dar îmi e greu să cred că la peste 400 nu sunt şi cazuri în care legea a fost încălcată flagrant”, a declarat Şalaru.
Pe lângă Suceava, mai există alte trei judeţe în care există suspiciuni de fraudă privind admiterea la liceu: Prahova, Bihor şi Brăila. În aceste trei judeţe, Corpul de Control va începe verificarea documentelor de luni.
„În mod normal, la finalul primul an de liceu era posibil transferul la alt liceu, după clasa a IX-a. Păi altfel de ce am mai făcut repartiţia computerizată? Eu consider că este incorect pentru elevii care nu au intrat cu medii mari. Un elev cu 9.60 care nu a intrat şi nu a făcut o astfel de cerere a fost repartizat la un liceu mai slab decât cel pentru care a optat, iar unul cu 8.80 datorită faptului că a făcut o cere şi i-a fost soluţionată de inspectoratul şcolar a intrat. Nu se poate aşa ceva”, a mai spus Vasile Şalaru.
Secretarul de stat a spus că totul a pornit de la o sesizare primită din judeţul Suceava, dar că după această sesizare verificările au fost extinse la nivel naţional. „La Suceava, inspectorul general şi inspectorul adjunct nu au dat concurstul pe post. bineînţeles că nu-i voi mai propune ministrului Cîmpeanu pentru a continua activitatea la inspectoratul şcolar judeţean. Vom diminua calificativele acolo unde găsim nereguli, iar dacă este vorba şi de alte lucruri vom sesiza Parchetul General. Nu-mi face plăcere treaba asta, dar acolo unde se impune vom sesiza organele în drept”, a conchis Vasile Şalaru.
Rezultatele admiterii computerizate realizate de Ministerul Educaţiei, în iulie 2015, arată că liceul unde s-a intrat cu cea mai mare medie este Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti din Craiova, unde ultima medie de admitere la specializarea Matematică -Informatică a fost 9.90. Locul al doilea în topul specializărilor îl ocupă tot Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova cu ultima medie de admitere 9.88 la profilul de Ştiinţe ale Naturii. Urmează Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Capitală, unde cea mai mică medie de admitere la specializarea Matematică-Informatică a fost 9.87.
Cele mai multe medii de admitere au fost în intervalul 7 şi 9. Situaţia mediilor de admitere este următoarea: medii de 10 - 180, medii între 9 şi 10 - 28.979, medii între 8 şi 9 - 28.149, medii între 7 şi 8 - 25.119, medii între 6 şi 7 - 21.703, medii între 5 şi 6 - 13.857, medii mai mici de 5 - 8.698.
Cum se calculează media de admitere la liceu
Calculul mediei de admitere se face astfel: MA= (ABS+3 EN):4 (media de admitere este egală cu media generală de absolvire de la gimnaziu plus de trei ori media generală de la evaluarea naţională, totul împărţit la patru)
Unde: MA = media de admitere; ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a; EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a.
Admiterea în liceu s-a realizat şi în 2015 prin repartizare computerizată, conform rezultatelor obţinute de elevi după susţinerea probelor scrise de la Evaluarea Naţională. Media de admitere în liceu se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională (75 la sută) şi media notelor din gimnaziu (25 la sută). Pentru admiterea în liceu nu este necesară o medie minimă.