În dimineaţa zilei de joi, 23.04.2015, în jurul orei 08.30, poliţiştii locali s-au deplasat ca urmare a unei sesizări în faţa cofetăriei Acapulco, din spatele magazinului Omnia, unde avea loc un conflict între lucrătorii S.C. Servicii de Gospodărire Urbană S.R.L. şi angajaţii respectivei cofetării. Aceştia din urmă s-au opus ridicării unui număr de 11 ghivece din beton cu arbuşti ornamentali, amplasaţi în zona cofetăriei, susţinând că tufele au fost plantate de către ei.  Totodată, trei dintre arbuşti au fost tăiaţi cu un topor de către angajaţii cofetăriei.

După legitimarea persoanelor implicate în conflict, poliţiştii locali au procedat la conducerea şi predarea acestora lucrătorilor Secţiei nr. 1 de Poliţie, în vederea continuării cercetărilor.