Poliţiştii prahoveni efectuează, în cursul acestei dimineţi, 15 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de furt. 18 persoane urmează a fi aduse la audieri, anunţă IPJ Prahova într-un comunicat de presă
La acţiune participă peste 90 de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul de Investigaţii Criminale, Poliţia municipiului Câmpina, Poliţia oraşului Băicoi, Poliţia oraşului Plopeni, Secţia Rurală Floreşti, Serviciul Criminalistic şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale, cu sprijinul unor poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Jilavele din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ialomiţa. Cele 15 percheziţii domiciliare au loc în mai multe localităţi din judeţul Prahova şi în comuna Adâncata din judeţul Ialomiţa.
Percheziţiile sunt efectuate la locuinţele mai multor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt din locuinţe şi societăţi comerciale, săvârşite în perioada 2014 şi 2015.
În cauză au fost emise 18 mandate de aducere în vederea audierii persoanelor bănuite şi a întocmirii documentelor procedurale.